Doar egal pentru ACS Poli cu o formație din eșalonul al patrulea....

Doar egal pentru ACS Poli cu o formație din eșalonul al patrulea. Ce surpriză le-au făcut nemții de la Carl Zeiss Jena timișorenilor

1
DISTRIBUIȚI

25ianpolilinz21-816x459

Bănățenii au obținut azi doar o remiză, scor 2-2, cu FC Carl Zeiss Jena, echipă cu tradiție dar aflată acum doar în Liga a IV-a din Germania. Nici azi în echipa timișoreană nu au apărut câteva nume importante aflate în cantonament, precum e cazul lui Elek sau Goga. Următorul test se anunță cel mai greu din această iarnă pentru ACS Poli, bănățenii vor întâlni Levski Sofia.

Deși e doar în Regionalliga Nordost, Carl Zeiss s-a dovedit un adversar redutabil pentru elevii lui Florin Marin. ACS Poli a deschis scorul prin Bocșan în minutul 24, fundașul reluând cu capul cornerul lui Hernandez. Peste șase minute Bărbuț a înscris după o acțiune personală în careul germanilor. Dar jocul s-a complicat pentru timișoreni după ce în minutul 35 Nattermann a redus din handicap. Bănățenii au acuzat fault în atac dar au intrat cu 2-1 avantaj la pauză. La reluare ACS Poli a irosit câteva șanse prin tinerii Sorescu și Bărbuț. Dacă ACS Poli nu a mai înscris au făcut-o tot nemții, pe final, spre bucuria fanilor lor aflați în Turcia. În minutul 85 Gerlach l-a învins pe Smaranda cu un șut de la 14 metri.

Înaintea jocului nemții le-au făcut o surpriză timișorenilor, afișând pe pagina lor fanioanele de la un turneu disputat în Banat în urmă cu 40 de ani.


Atunci Carl Zeiss Jena a cedat cu 3-1 în fața gazdei, vechea Poli Timișoara.

ACS Poli, cu doar 16 nume folosite până acum în jocurile din Antalya, așteaptă mâine sosirea ultimelor achiziții, spaniolul Abel Suarez și olandezul Everon Pisas. Timișorenii mai au nevoie de un portar înainte de a închide capitolul sosiri, până acum jucătorii contactați nu au putut fi convinși să vină pe bani puțini. Următorul amical al bănățenilor, al cincilea în Turcia, se va disputa vineri, de la ora 17.00, în compania locului 2 din Bulgaria, Levski Sofia, noua echipă a lui Luchin. Până acum ACS Poli are o victorie, două remize și un eșec în jocurile din stagiul centralizat.

12565511_1019856061385924_5018870987094945872_n

ACS Poli Timișoara: Smaranda – Belu, Bocșan, Scutaru, Dan Popescu – Llorente, Melinte – Bărbuț, Ovidiu Popescu, Javi Hernandez (46 Sorescu) – Zicu (46 Rajcomar). Pe bancă: Rusu – Fridrich, Doman. Antrenor: Florin Marin.

Carl Zeiss Jena (primul 11): Pieles – Vojvoda, Reimann, Gerlach, Krstic – Giebel, Eckardt (cpt.), Erlbeck, Starke – Buval, Nattermann.

Foto: acspoli.ro / Carl Zeiss Jena Facebook

1 COMENTARIU

  1. suntem favoritii principali la retrogradare … voluntari la adus pe mitica si kasai, petrolul a adus inca doua echipe, doar la tm nu se poate nimic …

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.