Doi timișoreni, premianții Uniunii Artiștilor Plastici din România. Ce distincție au primit

Doi timișoreni, premianții Uniunii Artiștilor Plastici din România. Ce distincție au primit

0
DISTRIBUIȚI

cristi sida

Doi timișoreni sunt premianții Uniunii Artiștilor Plastici din România, este vorba de pictorița Dana Constantin și de artistul vizual Cristian Sida. Celor doi li s-a acordat „Premiul pentru pictură al UAP România”, în cadrul Salonului Național de Pictură, ediția 2015. Numele au fost făcute publice săptămâna aceasta.

daniela_constantin„Propun privitorului citirea picturii mele într-o dimensiune, în care nivelele naturii noastre – materia, energia, mintea – manifestate prin forme și culori intră în interacțiunea și conexiunea lor, prin exprimarea expresiei pure a spațiului pictural reprezentat prin monocromie. Aceasta redescoperă certitudinile simetriei/asimetriei în opoziție cu devenirea imprevizibilă a petei, discurs plastic exprimat prin calitatea raporturilor plastice stabilite (…)”, mărturisea artista într-un interviu recent.


Artist complex, Dana Constantin are la active premii și distincții importante, participări la expoziții în țară și străinătate și lucrări în toată lumea.Artista este profesor universitar doctor la Facultatea de Arte a UVT.

Cristian Sida este unul din cei mai bine cotați artiști vizuali români contemporani, binecunoscut în străinătate, înainte de locul său natal. Timișorean prin adopție, arădeanul Cristian Sida e pe jumătate rezident în Franța unde, are, de ani buni, proiecte artistice de anvergură. (Acolo, în 2014, a finalizat picturi murale monumentale care împodobesc clădirile din Mericourt, în Regiunea Nord Pas de Calais, Franța, în cadrul unui proiect al muzeului Louvre / Lens). Doctor în arte vizuale, cu studii la Panteon Sorbonne Paris 1, Cristian Sida are 41 de ani și este conferențiar la Facultatea de Arte și Design Timișoara.

cristian sida„Picturile mele sunt populate cu personaje pe care nu le-am cunoscut, sunt pline de fantome pe care nu le-am întâlnit, pline de stihii ale trecutului care mi-au locuit mintea, cu care am împărțit un spațiu întunecat, dar sunt și pline de îngeri pe care nimeni nu i-a văzut, pline de personaje care nu au depus niciodată mărturie la vreun proces, decât la cel al vindecării, vindecarea de mine însumi”, spune Cristian Sida.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.