Lupii au ieșit la atac, imediat după ce a dat zăpada în Timiș. Zeci de oi le-au căzut pradă și au fost sfâșiate în miez de noapte, în urma atacurilor. Zilele acestea reprezentanții Gărzii forestiere au început inventarierea pagubelor din județ pentru despăgubirea ciobanilor, care vor primi câte 350 de lei pentru fiecare animal. Unii dintre ei, povestesc inspectorii, au fost așa de afectați de pierderile suferite, încât plângeau.
Numai în satul Dragomirești, comuna Știuca, în noaptea de 3 spre 4, lupii au atacat stâna unui om.
Au plecat cu o oaie, însă au lăsat în urmă 18 oi sfâșiate. Ciobanul a văzut un adevărat carnagiu dimineața, când s-a dus la stână.
„Lupul e o specie protejată. Pe de altă parte, în zona respectivă, noi am organizat vânătoare, duminică, însă nu a apărut niciun lup. Noaptea, au atacat stâna. Lupii sunt animale de pradă, care atacă. În perioada asta coboară spre șes, în căutarea hranei”, explică Cornel Lera, reprezentantul Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Timiș. la câteva zile distanță, altă haită de lupi a făcut ravagii în zona Lugojului.