Marilen Pirtea, dispus să-şi pună mandatul de rector al UVT pe masă...

Marilen Pirtea, dispus să-şi pună mandatul de rector al UVT pe masă pentru realizarea unei noi „revoluţii” la Timişoara: unificarea universităţilor. Care ar fi beneficiile

1
DISTRIBUIȚI

pirtea1

Marilen Pirtea, proaspăt reales rector al Universităţii de Vest din Timişoara, este dispus să renunţe la această funcţie în orice moment. Totul pentru materializarea unui „proiect revoluţionar, poate cel mai important din ultimele două decenii”, şi anume unificarea universităţilor din capitala Banatului. Marilen Pirtea crede că prin realizarea Universităţii Metropolitane a Timişoarei, oraşul va avea doar de câştigat.

Rectorul UVT consideră că “nicio ambiţie personală nu trebuie să stea în calea unui asemenea proiect”, care ar reprezenta şansa “de a repoziţiona Timişoara atât în plan naţional, cât şi european şi mondial”. Unificarea instituţiilor de învăţământ superior este o practică răspândită în ţări precum Olanda, Germania, Marea Britanie, Finlanda, China sau SUA, fiind folosită ca un instrument de restructurare a sistemului educaţional. Rectorul UVT consideră că în acest mod s-ar salva bani, plus că programele duplicat ar fi eliminate prin unificarea programelor de studii oferite de către mai multe universităţi. De asemenea, ofertarea unor cursuri comune prin unificarea departamentelor de IT, limbi străine sau educaţie fizică şi sport care formează “competenţe valoroase” reprezintă un alt argument invocat de Marilen Pirtea pentru unificare.

Rectorul UVT mai este de părere că dacă cele patru universităţi de stat din Timişoara s-ar uni, vor fi atraşi mai mulţi studenţi din ţară şi din străinătate, pentru că vor fi create oferte educaţionale adecvate noilor tendinţe de pe piaţa forţei de muncă.


În ceea ce priveşte campusul universitar, Marilen Pirtea crede că s-ar rezolva în bună parte problema cazării studenţilor, iar tinerii ar avea acces la oferta naţională şi internaţională de locuri de muncă.

Importantă este şi utilizarea în comun a infrastructurii de cercetare, dar şi a bibliotecii, a sistemului de informatizare sau de management, prin care sunt economisiţi bani. “De pe urma unei unificări academice, nu numai comunitatea academică în sine, ci și orașul ar avea de câștigat din punct de vedere economic, cultural, social și politic, fiind asociat cu o identitate puternică, de necontestat, similară doar cu cea pe care Timișoara a câștigat-o odată pentru totdeauna în momentul Revoluției. Menționez, în final, că acest proces este unul foarte complex și dificil care necesită negociere și planificare atentă, încă din prima fază a intenției, până la implementare. Construcția unei universități performante, moderne și vizionare, care să aibă dezideratul de a reuni oferta educațională regională, de a valorifica diferențele, de a fi o forță în cercetare și un vârf de lance în educația academică, se poate face și pe bazele a ceea ce există în Timișoara și, în general, în regiunea de Vest a României. Personal, îmi exprim totala încredere și disponibilitate pentru sprijinirea acestui proiect ambițios care să facă din orașul nostru unul și mai puternic, iar din comunitatea academică timișoreană, una care să își asume un rol activ în transformarea socială și care să fie consultată în tratarea unor probleme de dimensiune națională și internațională”, conchide Marilen Pirtea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.