Primarul Timişoarei, liberalul Nicolae Robu, a reacţionat, astăzi, după ce, aseară, la PRESSALERT LIVE am dezvăluit faptul că Mercedes-ul cumpărat de Retim şi dat cu titlu gratuit Primăriei Timişoara a costat nu mai puţin de 73.936 de euro, în condiţiile în care până acum se spunea că a costat aproximativ 40.000 euro.
La emisiunea Alessandrei Stoicescu de la Antena 3, Robu a făcut o criză de nervi în direct, chiar dacă prin afirmaţiile sale nu a făcut decât să confirme ce am scris în ultimele luni.
„Acest individ mă calomniază (jurnalistul Dragoş Boţa, n.a.). Eu sunt un om, cinsit corect. Maşina a fost cumpărată fără să am habar. Este o societate comercială care şi-a cumpărat această maşină şi printr-un contract de comodat, pe care eu vi-l pun la dispoziţie,a fost pusă la dispoziţie spre folosinţă primăriei, nu primarului Robu. Pe mine nu mă interesează luxul. Eu am ca maşină personală o maşină second hand din 2001 după o carieră universitară la cel mai înalt nivel, după ce am fost senator, după ce am fost primar. Nu mă interesează luxul. Nu vreau să cedez în faţa unui nemernic care este o nulitate, care nu are nimic în comun cu presa. (…) Nemernicul acesta spune că am primit-o cadou şi mă plimb cu ea.(…) Eu nu ştiu cât costă”, a susţinut Robu, extrem de agitat.
„Nemernicul” e de fapt autorul articolului Dragos Bota?
asta cu Mercedesul e o palarie tare veche. si apai e normal ca un primar sa nu umble cu un Mercedes de 50 000 €, gasesc asta corect.
campania electorala o sa fie foarte interesanta. spre deosebire de 2012, sper ca anul acesta sa fie macar o dezbatere intre candidati.
Care candidati?