Premierul Cioloș taie avântul autorităților locale în privința finanțării pentru centura Timișoarei:...

Premierul Cioloș taie avântul autorităților locale în privința finanțării pentru centura Timișoarei: „Prioritățile erau deja trasate”

1
DISTRIBUIȚI

dacian ciolos

Dacian Cioloş, premierul României, a vorbit, astăzi, la Timişoara, provocat de jurnalişti, despre centura de sud a oraşului, care nu se regăseşte pe lista de investiţii în infrastructură a Guvernului României. Premierul a detaliat că se va întâlni cu primarul Nicolae Robu, dar şi cu preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, pentru a discuta şi despre acest subiect.

„Nu am discutat cu autorităţile locale despre centură, o să am o discuţie cu domnul primar şi preşedintele consiliului judeţean. Guvernul actual a preluat un Masterplan de transporturi, unde a fost făcută o prioritizare, şi a preluat şi resursele bugetare pe care le-a avut la dispoziţie pentru investiţii. Nu au fost foarte mari pentru că au fost luate decizii şi de fiscalitate, de reducere a fiscalităţii, dar şi de creştere a salariilor.


Nu aveam cum să punem mai mulţi bani decât am avut la dispoziţie şi nici nu am vrut să redeschidem subiectul prioritizării unor proiecte de infrastructură. Am considerat că este mai înţelept să trecem la treabă şi să aplicăm priorităţile care au fost deja decise, decât să reluăm discuţiile legate de prioritizare”, a explicat Dacian Cioloş.

De asemenea, premierul României a ţinut să precizeze că este normal ca Timişoara să aibă o centură completă şi că se va analiza ce se poate face cu bugetul existent. „Sigur că înţeleg că pentru o metropolă regională cum este Timişoara, un centru economic şi social atât de important, este firesc să aibă această pretenţie. La fel mi s-a spus şi la Iaşi acum câteva zile când am fost, dar bugetul e acelaşi, el n-a crescut între timp, ci dimpotrivă, a scăzut prin măsurile despre care v-am spus, care nu contest că sunt rele sau bune, dar au un impact asupra bugetului. În măsura limitelor bugetului, o să vedem ce se poate face”, a conchis Dacian Cioloş.

Dacian Cioloş a participat, astăzi, la ceremonia în cadrul căreia Universitatea de Vest din Timişoara a acordat titlul de Doctor Honoris Causa fostului preşedinte al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso.

1 COMENTARIU

  1. Il doare in pix si pe asta de centura noastra. Mai bine sa aiba centura importantul oras Caracal decat al 3 lea oras din tara. Pai statul de unde incaseaza impozite grase!?

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.