RETROSPECTIVĂ 2015 La Timişoara se află cea mai modernă facultate de construcţii...

RETROSPECTIVĂ 2015 La Timişoara se află cea mai modernă facultate de construcţii din România. Ce iniţiative inedite şi investiții au avut loc în școlile și universitățile din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

facultatea de constructii upt

2015 a reprezentat pentru învățământul timișorean anul în care s-au realizat o serie de investiții, de care vor beneficia mii de tineri care studiază în şcolile şi universităţile din oraş.

Unul dintre cele mai importante proiecte este cel implementat de Universitatea Politehnica din Timişoara, prin care Facultatea de Construcţii a devenit cea mai modernă din România. Aproape cinci milioane de euro, bani europeni, au fost investiţi, în ultimii doi ani, pentru realizarea şi modernizarea a unsprezece laboratoare. De asemenea, au fost achiziţionate o serie de echipamente de ultimă generaţie, cu ajutorul cărora cercetătorii vor analiza cum se comportă construcţiile supuse la acţiuni extreme, precum cutremure, explozii, incendii sau chiar atacuri teroriste.

camin uvt

În această toamnă au reînceput şi lucrările în locul pe care ar urma să fie realizat cel mai modern cămin pentru studenţi din România, al Universităţii de Vest din Timişoara.


Piatra de temelie pentru căminul care va arăta ca-n Occident s-a pus în urmă cu doi ani, însă lucrările au stagnat, asta pentru că guvernanţii nu au mai alocat fonduri. Căminul de lux al Universității de Vest ar urma să găzduiască aproape 700 de studenţi, care vor locui în camere cu baie şi bucătărie proprie. De asemenea, în noua locaţie ar urma să fie amenajate spaţii comerciale, un salon de coafură şi frizerie, o sală de fitness, spaţii de recreere şi o parcare subterană. Valoarea investiţiei se ridică la 16 milioane euro.

De asemenea, şi lucrările la liceele Lenau, Loga şi Calderon sunt aproape de final, urmând ca elevii să înveţe în clădirile modernizate de la începutul lui 2016.

În anul 2015, au avut loc şi o serie de premiere naţionale în învăţământul timişorean. Astfel, din luna martie a acestui an, Universitatea de Vest din Timișoara are un reprezentant la Parlamentul European. „Ne dorim, prin această reprezentare la Bruxelles, să ne apropiem mai mult de organismele de finanțare, o vizibilitate mai mare a UVT la diferitele acțiuni organizate, identificarea de potențiali parteneri cu scopul intrării în consorții universitare și să aflăm mai multe despre lansările de diferite finanțări”, a explicat Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

De asemenea, Universitatea de Vest din Timişoara a venit cu o iniţiativă educaţională unică la nivel naţional. Astfel, din acest an şcolar, trei clase de-a IX-a de la specializările Matematică-Informatică, Științe ale Naturii și Științe Sociale de la Colegiul Naţional „Bănăţean” vor funcționa sub tutela universității timișorene.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.