Se caută medici care să lucreze la Spitalul Judeţean Timişoara. De ce...

Se caută medici care să lucreze la Spitalul Judeţean Timişoara. De ce specializări este nevoie

0
DISTRIBUIȚI

medic1

Spitalul Judeţean Timişoara face noi angajări, la început de an. De data aceasta, se caută doctori care să lucreze în diferite secţii ale celei mai mari unităţi medicale din vestul ţării. 18 posturi de medici au fost scoase la concurs în urmă cu trei zile, iar cei interesaţi au la dispoziţie 15 zile să se înscrie pentru a participa la examen.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Timişoara, este nevoie de trei medici care să lucreze în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, un doctor specialitatea sănătate publică, patru radiologi, un cardiolog, un endocrinolog, doi urologi, un alergolog, un chirurg plastician, un ortoped, un psihiatru, un pneumolog şi un rezident specialitatea recuperare medicină fizică şi balneologie.

Marius Craina, managerul unităţii medicale, anunţa, la sfârşitul anului trecut, că în 2015 au fost scoase la concurs sute de posturi vacante.


Conducerea spitalului se plânge că, datorită salariilor mici, cu greu reuşeşte să angajeze infirmiere, femei de serviciu şi liftieri. În acest moment, la Spitalul Judeţean Timişoara lucrează aproximativ 2.700 de persoane.

Mai multe informaţii despre posturile de medici scoase la concurs sunt disponibile AICI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.