Scriitorul Victor Vlad Delamarina s-a născut în august 1870 în localitatea din apropierea Timișoarei, Satu-Mic, care astăzi îi poartă numele. A copilărit la Lugoj, într-o familie cu preocupări literare şi muzicale, care locuia într-un cartier românesc în care se vorbea graiul bănăţean.
Mama sa, Sofia Vlad, cunoscută scriitoare şi muziciană, şi totodată amfitrioană a unor celebre serate culturale la care participau cei mai de vază oameni ai oraşului, era fiica lui Constantin Rădulescu, primar al Lugojului şi un susţinător al politicii naţionale, iar tatăl său a profesat avocatura la Lugoj după ce a demisionat din funcţia de pretor din Satu-Mic, în urma conflictelor avute cu autorităţile maghiare. Tot la Lugoj a urmat Victor Vlad clasele primare şi a început studiile gimnaziale.
Pasiunile copilăriei
Victor Vlad Delamarina avea o fire de artist, cu înclinaţii literare, era atras de muzică şi pictură şi, în mod deosebit, de teatru. Pe când era elev, a şi înjghebat o mică trupă de păpuşari, cu care dădea spectacole pentru familie şi cunoscuţi. A făcut câteva traduceri şi a scris câteva piese originale, încă din liceu, printre care „În cămin”, prima sa piesă pe care a şi pus-o în scenă cu ajutorul rudelor şi prietenilor săi, „Învăţătorul Policarp”, „Fluturaşul”, „Gusturile nu se discută”, „Să vii mai des, monşerică”, monologul comic „Pentru ce mă însor aşa de iute” sau comedia într-un act „Pacienta”.
Tot din copilărie a fost atras şi de desen, confecţionându-şi singur păpuşile şi colorându-le chipurile. Bărcile şi corăbiile pe care şi le confecţiona au fost o altă pasiune a copilăriei, anticipând pregătirea sa viitoare, de ofiţer de marină.
Victor Vlad Delamartina exmatriculat din gimnaziul maghiar
La gimnaziul maghiar din Lugoj a fost coleg cu cel care avea să devină bunul său prieten Niţă Popovici, cunoscut sub numele literar de Ion Popovici Bănăţeanu. Amândoi au fost exmatriculaţi deoarece au participat la întruniri ale societăţii de cultură româneşti din Lugoj şi au fost acuzaţi de lipsă de respect şi atitudine necuviincioasă faţă de autorităţile şcolare maghiare.
Victor Vlad a continuat şcoala la liceul „Sf. Sava” din Bucureşti, unde se mutase familia sa după moartea tatălui. Şi-a dorit să devină ucenicul lui Theodor Aman, dar la insistenţele familiei s-a înscris la liceul militar din Craiova, pe care l-a continuat la Iaşi. În ciuda pregătirii sale militare, nu a renunţat la pictură şi a ilustrat o revistă umoristică a elevilor cu numeroase caricaturi inspirate din viaţa cazonă. Deja bolnav şi slăbit, ar fi vrut să plece în Italia, pentru a studia pictura, dar familia lui s-a împotrivit din nou, considerând că o carieră militară e mult mai sigură. A urmat apoi cursurile şcolii militare superioare din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1892.
Scrieri şi desene din călătoriile pe mare
După absolvirea şcolii militare şi-a făcut stagiul pe bricul „Mircea”, după care a fost avansat la gradul de sublocotenent de marină şi a plecat într-o călătorie pe Marea Neagră şi Marea Egee, până în porturile Pireu şi Salonic. În 1893 a făcut in lung voiaj pe crucişătorul „Elisabeta” iar la întoarcere a publicat în revista „Familia” notele de călătorie sub titlul „Călătoria Crucişătorului Elisabeta din anul 1893”, republicate în anul următor în „Convorbiri literare”, în care a descris în mod pitoresc locurile vizitate. După moartea sa, acestea au fost publicate în revista „Luceafărul”, iar apoi în volum.
Tot în timpul călătoriei a pictat mai multe acuarele cu teme marine şi a schiţat diverse tipuri umane întâlnite în timpul călătoriei, pe care le-a desăvârşit cu un an înainte de a trece în nefiinţă. Şi acestea au fost publicate în periodicul sibian „Luceafărul”, postum, împreună cu câteva poezii şi cu o prezentare biografică.
„Primul nostru poet dialectal”
În 1895, cu sănătatea zdruncinată, a fost nevoit să-şi ia concediu de boală şi a plecat la tratament în mai multe staţiuni recomandate de medici dar nici un tratament nu i-a mai fost de ajutor. A mai lucrat o vreme în casa familiei Brediceanu de pe dealul Viilor, lângă Lugoj, unde şi-a definitivat poeziile în dialect bănăţean, care reprezintă cea mai valoroasă parte a operei sale. Versurile sale au fost publicate pentru prima dată în ziarul timişorean „Dreptatea”, în 1894 şi 1895, sub pseudonimul Delamarina.
