TIMIȘOARA UITATĂ Povestea unei vieți EXCEPȚIONALE: Traian Vuia, „părintele aviației moderne”. Cum...

TIMIȘOARA UITATĂ Povestea unei vieți EXCEPȚIONALE: Traian Vuia, „părintele aviației moderne”. Cum a ajuns un simplu țăran din Banat să revoluționeze știința modernă FOTO

0
DISTRIBUIȚI
5. traian vuia cu aeroplanul
Traian Vuia

Traian Vuia, cel care avea să fie supranumit „părintele aviaţiei moderne” după ce a realizat primul zbor mecanic din lume şi şi-a închinat întreaga viaţă cercetării în domeniul mecanicii şi al zborului, a venit pe lume la 17 august 1872 în satul Surducu Mic, comuna Bujor (astăzi Traian Vuia), în apropiere de Timișoara.

Elev strălucit în timpul liceului, şi-a luat diploma de bacalaureat cu calificativul „eminente” şi a început cursurile facultăţii de mecanică ale Politehnicii din Budapesta. Din cauza posibilităţilor materiale precare, a abandonat aceste studii după un an şi s-a transferat la facultatea de drept, unde avea posibilitatea să lucreze pentru a-şi putea achita taxele. În 1901 a obţinut titlul de doctor în drept cu „Magna cum laude” dar a continuat să se preocupe de domeniul tehnic, de care era pasionat încă din anii liceului. Atunci concepuse o locomotivă de tren în miniatură, pusă în mişcare de forţa aburului sub presiune, după care şi-a confecţionat singur un aparat de fotografiat.

A fost preocupat, încă din copilărie, de modul în care erau echilibrate zmeele şi a construit la rândul său mai multe, pe care le înălţa pe câmpurile aflate la marginea oraşului. Inspirat de zborul păsărilor, a proiectat o maşină de zbor denumită „aeroplan-automobil” acţionată prin pedale, care utiliza curenţi aerieni, deşi era convins de mai multă vreme că zborul poate fi realizat cu mijloace mecanice.

Aparatul de zbor construit de Traian Vuia

În 1902 a plecat la Paris, căci în capitala Franţei problema zborului era de mare interes, a studiat întreaga bibliografie şi rezultatele ultimelor cercetări şi şi-a întărit convingerea că se poate zbura cu un aparat mai greu decât aerul. Un an mai târziu a prezentat Academiei de Ştiinţe din Paris un proiect de aeroplan-automobil în care îşi argumenta teoria în mod ştiinţific, dar cum savanţii vremii au considerat memoriul pe care l-a prezentat drept unul himeric, Traian Vuia a decis să-şi construiască singur aparatul şi a solicitat Oficiului Naţional al Proprietăţii Industriale un brevet de invenţie.

Sprijinit de prietenii din Paris şi de lugojeni, care l-au susţinut financiar, a reuşit să termine aparatul în 1905 iar la sfârşitul anului a început primele experimentări de teren. Noutatea absolută a aparatului, care avea 250 de kilograme, o suprafaţă de susţinere de 14 metri pătraţi şi un motor de 20 CP era trenul de aterizare, care permitea obţinerea vitezei necesare pentru decolare.

4. traian vuia si aeroplanul18 martie 1906: un zbor epocal

În iarna anului 1905-1906 a avut loc experimentarea aeroplanului la Montesson pentru pregătirea a ceea ce avea să devină epocalul zbor din 18 martie 1906. După ce a rulat pe o distanţă de aproximativ 50 de metri şi a câştigat viteza necesară, Traian Vuia s-a desprins cu avionul său de pământ şi a parcurs în zbor 12 metri la o înălţime cuprinsă între 60 de centrimetri şi un metru. Motorul s-a oprit brusc şi aparatul a suferit unele stricăciuni dar performanţa tehnică rămânea extraordinară, fiind prima oară când un om s-a desprins de pământ cu un aparat mai greu decât aerul, doar cu ajutorul mijloacelor proprii de bord. Macheta aparatului construit de Traian Vuia a fost expusă în pavilionul românesc al expoziţiei universale de la Paris din 1937.

Experienţele sale au fost continuate şi sistemul conceput de el a fost adoptat treptat de constructorii de avioane dar cum oficialităţile au lipsit la premiera realizată de Traian Vuia şi performanţa sa nu a fost omologată de vreo organizaţie aeronautică, au apărut numeroase dispute cu privire la întâietatea pe plan mondial a primului zbor mecanic, revendicată deopotrivă de brazilianul A. Santos-Dumont sau de fraţii Wright. Traian Vuia a fost însă cel care a dat o nouă turnură cercetărilor, dinspre balonul dirijabil spre aparate mai grele decât aerul, ceea ce a însemnat un pas decisiv în istoria aeronauticii. Tot la Paris, Traian Vuia avea să-l cunoască, în 1910, şi pe Aurel Vlaicu, căruia i-a recomandat ultimul tip de motor pentru avionul său şi i-a oferit câteva sfaturi în privinţa pilotării aparatului său.

Cercetări, experimente şi noi descoperiri

Ulterior, Traian Vuia şi-a luat diploma de inginer şi şi-a orientat cercetările spre construirea unui helicopter dar a fost silit să le întrerupă în anii primului război mondial, reluându-le ulterior. În 1918 a construit o maşină de studiu cu aripi rotative şi a început primele experienţe, în ciuda neîncrederii arătate de specialişti, care considerau că realizarea zborului vertical este o utopie. A încetat experimentele din cauză că n-a dispus de mijloacele financiare necesare dar ideile şi principiile sale pentru realizarea zborului vertical au fost valorificate în 1938.

Traian Vuia s-a remarcat în continuare prin noi descoperiri, orientându-şi cercetările în domeniul ştiinţei termice şi termodinamice care s-au finalizat cu realizarea generatorului cu abur, cu multiple posibilităţi de utilizare industrială. A lucrat la perfecţionarea generatorului până după al doilea război mondial, când, din motive de boală a fost silit să-şi întrerupă munca. A revenit în România în anii interbelici, după o absenţă de 30 de ani, când a fost plăcut surprins de dotarea fabricii aeronautice din Braşov.

2. traian vuia

Preocupări culturale şi politice

După ce s-a implicat în viaţa culturală şi artistică a românilor lugojeni înainte de plecarea sa la Paris, alături de familia Brediceanu, şi a publicat numeroase articole cu tentă politică în ziarul „Drapelul”, împărtăşind tactica „noului activism” promovată de Partidul Naţional Român, la Paris, Traian Vuia a acceptat să lucreze la biroul de invenţii al Ministerului Apărării Naţionale din Franţa, contribuind la îmbunătăţirea tehnicii militare, din dorinţa de a vedea înfrânte Puterile Centrale.

A publicat totodată în presa franceză mai multe articole referitoare la situaţia popoarelor din imperiul austro-ungar şi a desfăşurat o activitate rodnică în cadrul Comitetului naţional al românilor din Transilvania şi Bucovina constituit la Paris în primăvara anului 1918.


La iniţiativa sa, acesta a editat revista bilunară „La Transylvanie”, pledând pentru unirea cu România. Tot pentru a susţine această idee, a participat la numeroase întruniri şi manifestaţii publice din capitala Franţei iar la sfârşitul războiului a avut o contribuţie remarcabilă la desfăşurarea lucrărilor conferinţei de pace, fiind alături de delegaţia al cărei consilier tehnic devenise Caius Brediceanu, unul din delegaţii României la conferinţă.

Revenit în România în 1934, Traian Vuia a constatat că lucrurile nu merg mai rău decât în alte părţi, ceea ce l-a făcut să spere în progresul ţării. În timpul celui de-al doilea război mondial a intrat în Frontul Naţional Român iar în biroul său din Paris a funcţionat redacţia ziarului „La Roumanie libre”. În august 1944, când s-a constituit primul comitet legal al FNR, a fost ales preşedinte al acestuia dar încă înainte de izbucnirea războiului, vorbea de primejdia care avea să aducă „triumful ciumei bolşevice” asupra popoarelor obosite de război şi demoralizate, „răspândind sămânţa Revoluţiei şi stabilind domnia Rusiei iudeo-bolşevice”.

În 1946 a devenit membru de onoare al Academiei Române dar în acelaşi an a căzut bolnav la pat, cu mâna şi piciorul stâng paralizate. A reuşit să se restabilească cu ajutorul prietenilor, care l-au sprijinit şi financiar, şi în 1950 s-a întors definitiv în România, cu o stare de sănătate foarte precară. A fost internat la o casă de bătrâni din Bucureşti unde a încetat din viaţă în acelaşi an, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.

Surse foto: wikipedia.org, romania-redescoperita.ro, istorie-pe-scurt.ro, turismtimis.ro, stirileRol.ro, webcultura.ro, banaterra.ro, istoria.md.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.