Alegeri la Universitatea de Medicină din Timișoara: fotoliul de rector, râvnit de...

Alegeri la Universitatea de Medicină din Timișoara: fotoliul de rector, râvnit de doi candidați. Ce și-au propus

0
DISTRIBUIȚI

umft_2006

Alegeri în toi și la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Doi candidați se „bat” pentru funcția de rector al instituției. Este vorba de Marius Raica, actualul rector al UMF Timișoara, și Simona Drăgan, prorector didactic al universității. Cele două candidaturi au fost depuse în perioada 1 – 12 februarie, conform calendarului electoral.


Alegerile pentru funcția de rector al Universității de Medicină din Timișoara vor avea loc în data de 22 februarie, la urne sunt așteptate 668 de cadre didactice, plus 28 de studenți.

Potrivit planului managerial postat pe site-ul instituției, Marius Raica și-a propus, printre altele, să dezvolte o universitate competitivă internațional, să pună bazele unor programe atractive pe plan internațional, să crească veniturile individuale ale angajaților, să facă din UMF un pol de referință pentru programele de sănătate publică și să implice activ universitatea în viața Timișoarei și a zonei de vest.

Pe de altă parte, Simona Drăgan și-a propus promovarea unui învățământ centrat pe student, încheierea de parteneriate puternice pentru creșterea vizibilității internaționale, atragerea de surse de finanțare, promovarea culturii antreprenoriale și a unei culturi instituționale bazate pe dezvoltarea sentimentului de mândrie pentru apartenența la UMF Timișoara.

Astăzi, de la ora 17.00, la sediul universității va avea loc o dezbatere publică, în cadrul căreia cei doi candidați la funcția de rector își vor prezenta programul managerial și planul operațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.