Supraviețuiesc fiecărei zile. Mă adun, în fiecare dimineață, obosită de vremurile care nu se mai schimbă odată în bine. Mereu am zis că stă în puterea noastră să schimbăm lumea și că, dacă fiecare acționează frumos în parte, se va schimba ceva. Ce se schimbă, îmi scapă. Asta deși cred că oamenii fac frumos în jurul lor.
Și cei care iau șpagă o fac pentru frumosul pe care și-l doresc în jur.
Că ei gândesc defect, e altă poveste. Iar felul în care sunt prinși, peste ani, e cel puțin penibil. Miroase a conspirație, probele nu sunt solide, deseori întreaga poveste se pune în mișcare în urma unui denunț, referitor la o faptă întâmplată nu ieri, ci cu mulți ani în urmă.
Ieri îmi spunea cineva că a dat șpagă 11.000 de euro unui anume om al legii, prin 2008. Iar ieri, persoana se revoltase, că a dat banii de pomană, ca nu i s-a rezolvat nimic din ce voia, că omul e de proastă calitate. A luat și taxi și a venit să se plângă procurorilor. Pe bune?! Așa brusc se activează resortul? La opt ani? Până ieri, niciodată nu s-a gândit la un denunț. Mă întreb de ce.
Nu-i înțeleg pe oamenii care nu reacționează la nedreptate, nu le pot găsi scuze și nu îi pot compătimi când o pățesc. Am învățat în ani că trebuie să spui lucrurilor pe nume. Cu orice preț. E mai simplu. Măcar îți scurtezi timpii de așteptare gri, măcar știi din start că e albă sau neagră situația ta. Nu pot compătimi un om care a dat șpagă și apoi s-a supărat că din banii săi murdari nu s-a ales cu ce preconiza.
