Eveniment GRATUIT dedicat revoluției educaționale, la Timișoara. Când are loc și cum...

Eveniment GRATUIT dedicat revoluției educaționale, la Timișoara. Când are loc și cum puteți participa (P)

0
DISTRIBUIȚI

eveniment hella educatie

Timișorenii vor avea parte de un eveniment deosebit – HELLA Driving Education Day reunește specialiștii în educație, din România și din străinătate, într-o singură zi destinată progresului în educație.

HELLA România, subsidiară locală a grupului german, cunoscut la nivel internațional ca furnizor pentru industria automotive globală, organizează evenimentul “HELLA Driving Education Day” în data de 9 Aprilie, 2016, în sala Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, începând cu ora 08.30. Această zi va fi dedicată specialiștilor din învățământ, cadre didactice, formatori, ONG-uri, dar și părinților din România care doresc să afle noile tendințe în materie de educație de la experții din domeniu.

În cadrul evenimentului din 9 Aprilie, participanții vor avea ocazia să descopere secretele educației, într-o perioadă caracterizată de progres tehnologic, direct de la specialiștii invitați – Florian Colceag și Sugata Mitra.


„HELLA Driving Education Day face parte din inițiativele anuale HELLA România. Scopul nostru este acela de a contribui la crearea unui mediu propice dezvoltării viitorilor noștri colegi. Formarea începe de la vârste fragede, iar o simplă pasiune poate sta la baza unei cariere de succes. Astfel, le oferim celor pasionați de educație, părinți și profesori, oportunitatea de a accesa idei inovatoare, pentru ca ei mai apoi să susțină copiii și tinerii în descoperirea propriilor talente”, precizează Gelu Murariu, General Manager HELLA România.

Accesul la eveniment se face pe baza unei invitații, care se poate obține în urma unei înscrieri și a unei preselecții. Perioada de înscriere a început în data de 1 Februarie, 2016 și se va încheia în 18 Martie, 2016. Ulterior înscrierii, toți cei care au fost selectați pentru participare vor primi confirmarea, prin e-mail, până în data de 25 Martie, 2016.

Vă invităm să vă înregistrați la HELLA Driving Education Day prin completarea formularului din pagina: www.hella.ro/events, alegând una dintre cele două opțiuni: prezența în Timișoara sau livestream.

Driving Education Day este un eveniment organizat de HELLA România în parteneriat cu Primaria Municipiului Timișoara, Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.