Florin Marin îl pune și pe Tudor în ecuația eșecului: ”Nu e...

Florin Marin îl pune și pe Tudor în ecuația eșecului: ”Nu e meritat”. Reacția tehnicianului lui ACS Poli după ce spectatorii i-au cerut să plece

1
DISTRIBUIȚI

12735572_1082863008437676_1174251079_n

ACS Poli a început anul cu un pas mare cu stângul prin eșecul, scor 1-2 cu FC Voluntari pe teren propriu. Finalul de meci a adus și scandări din tribune împotriva lui Florin Marin, căruia i s-a cerut demisia. Experimentatul tehnician nu s-a arătat deranjat de vocea tribunei și consideră că înfrângerea de azi a fost nemeritată.

”Sunt trei puncte mari pierdute pe teren propriu, împotriva unei echipe care luptă pentru evitarea retrogradării. A fost un meci cu miză, încărăctură, Meritam cel puțin un egal. Nu am reușit să avem situații clare, dar am avut ocazii mari la fazele fixe. Ei au ajuns de foarte puține ori la poarta noastră. Am avut inferioritate numerică 30 de minute. Au lipsit jucători importanți, Hernandez suspendat, Elek accidentat, dacă jucau altfel era și rezultatul”, a declarat Florin Marin.

Tehnicianul a explicat și câteva decizii care au părut surprinzătoare. Melinte a fost schimbat pentru că e suspect de entorsă. Iar înlocuitorul său Abel Suarez a luat prea ușor al doilea galben în opinia antrenorului: ”Eliminarea a fost dată foarte ușor. Nu e victorie meritată, meritam egal cel puțin. A fost un meci tensionat, s-a suferit de ambele părți, la construcție, pase simple”. ”Bărbuț a mai jucat atacant, am încercat să surprind prin viteza lui… A lăsat o impresie bună (Everon Pisas), pe faza ofensivă, dar nu se mai apăra. Poate de aceea Belu a avut superioritate în zona lui, am încercat să-l retrag pe Bărbuț. Pozitiv e că am atacat după eliminare, dar acea greșeală ne-a costat la primul gol”, a explicat Marin de ce l-a scos pe tânăruș olandez din teren.

 

Florin Marin nu și-a pierdut optimismul și spune că echipa sa va încerca rezultate pozitive în ultimele două runde ale sezonului regulat.


Tehnicianul a răspuns simplu când a fost întrebat de scandările de la final, când spectatorii de la tribuna a doua i-au cerut demisia, ”este normal, peste tot în lume se întâmplă asta, când nu sunt rezultate pozitive se cere demisia antrenorului”.

Ionel Ganea, fericit că a bătut ca antrenor pe ”Dan Păltinișanu”

Ganea s-a arătat încântat de jucătorii săi la primul meci oficial ca tehnician de Ilfov. ”Vreau să-i felicit pe jucători pentru victorie, pentru cum au răspuns la indicațiile dinainte. Nu cred că a fost decisivă eliminarea. A fost la 0-0. Noi am stat okay în teren. Toți jucătorii care au intrat au adus un plus. Orice punct e foarte important, deoarece situația noastră din clasament nu e bună. E un echilibru, că in Cupă cu Cluj (n.r. meci contra Ripensiei) am pierdut la Timișoara. E prima dată și când revin cu victorie la Liga I”, a spus și Ionel Ganea.

12695991_1082863011771009_1659411535_n

”După părerea mea Timișoara e o echipă cu un antrenor foarte experimentat și cred că e o echipă puternică. Diferența cred că se va face în meciurile directe în play out. Rămâne să vedem cu câte puncte intrăm în play out. Îmi pare rău pentru Timișoara. E unul dintre cele mai frumoase orașe și nu știu ce se întâmplă de ce nu mai vine lumea la stadion, pentru că au echipă în Liga I, cu mai mulți suporteri altfel e și motivația jucătorilor”, a adăugat ”Ganezul”.

ACS Poli a rămas cu 21 de puncte în sezonul regulat, Voluntariul era pe 13 și s-a apropiat acum la doar trei lungimi de timișoreni.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.