Mecanismul ŞPĂGII pus la cale de şefii din Poliţia Timiş pentru a-l...

Mecanismul ŞPĂGII pus la cale de şefii din Poliţia Timiş pentru a-l scăpa de dosarul penal pe liderul de clan poreclit „Viscol” UPDATE 3 Cine merge după gratii şi cine nu

4
DISTRIBUIȚI

descinderi ipj timis sorin munteanu dumitru pavel

Boţ Iulian, zis „Viscol”, liderul unui clan ţigănesc din Lugoj, a constituit un grup infracţional organizat din care făceau parte şeful Poliţiei Timiş, comisarul şef Sorin Munteanu, şeful SIF, comisarul şef Pavel Dumitru şi avocatul Marin Bâlc, conform comunicatului de presă al DNA. Acesta era cercetat în mai multe dosare penale fiind acuzat că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste două milioane de euro prin neplata taxelor către bugetul de stat.

„Activitățile infracționale ale grupării coordonate de inculpatul Boț Iulian s-au bucurat de sprijinul și protecția inculpaților Muntean Sorin Petru, și Pavel Dumitru, în calitate de șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, respectiv șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Timiș, care au fost atrași de-a lungul timpului în sfera de influență a grupului și fidelizați prin oferirea periodică a unor avantaje patrimoniale și sume de bani. În acest sens, aceștia au racolat în cadrul grupului alți ofițeri de poliție și au coordonat activitățile infracționale de mituire a acestora, în scopul de a-i asigura lui Boț Iulian o soluție favorabilă în dosarul în care era cercetat. De asemenea, cei doi inculpați au stabilit împreună cu ceilalți membri ai grupului infracțional strategiile pe care aceștia să le adopte pentru a determina procurorul care supraveghea urmărirea penală să admită o cerere de efectuarea a unei expertize contabile, în condițiile în care verificările nu erau finalizate, indicând totodată expertul prin care puteau obține concluzii favorabile, în situația în care cunoșteau faptul că evidența contabilă pe baza căreia urma a se efectua expertiza a fost falsificată. Totodată, inculpații Muntean Sorin Petru și Pavel Dumitru au efectuat demersuri în vederea diseminării, către inculpatul Boț Iulian, a înscrisurilor relevante aflate la dosarul cauzei și au conceput împreună cu ceilalți membri ai grupării, o strategie de înlocuire a documentelor contabile relevante menită să schimbe situația juridică dedusă cercetărilor. Un alt membru, cooptat în cadrul grupului infracțional a fost inculpatul Bîlc Marin, avocat în cadrul Baroului Timiș, persoană de încredere a inculpaților Muntean Sorin Petru și Boț Iulian, pe acesta din urmă reprezentându-l în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor. Rolul primordial al inculpatului Boț Iulian a fost acela de a asigura suport financiar fiecărui membru atras și implicat în activitatea infracțională, de a identifica martori și de a depune înscrisuri de natură să confirme susținerile stabilite în cadrul strategiei de apărare. Scopul urmărit de avocat a fost acela de a ascunde activitatea infracțională evazionistă derulată prin cele două societăți controlate de inculpatul Boț Iulian, de a diminua consecințele financiar-fiscale produse prin aceasta și, eventual, de a implica răspunderea penală a altor persoane decât a sa”, se arată în comunicat.

Conform anchetatorilor, „Viscol” a dat lui „Muntean Petru Sorin şi lui Pavel Dumitru, câte 7.000 euro și altor două persoane (un ofițer de poliție-denunțător în cauză și un contabil neidentificat până în prezent) sumele de 3.500 euro, respectiv 2.000 euro, în scopul ca aceștia să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiunile de serviciu, în legătură cu instrumentarea unui dosar penal în care acesta era cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, în așa fel încât administrarea probelor să conducă la o soluție în favoarea sa.


În aceeași perioadă și în același scop, inculpatul Bîlc Marin a pretins de la inculpatul Boț Iulian mai multe sume de bani, primind de la acesta din urmă o sumă cuprinsă între 6.000 – 7.000 euro pentru a-și exercita influența asupra ofițerilor de poliție judiciară și asupra unui procuror, care aveau în lucru dosarul respectiv. Avocatul i-a mai promis omului de afaceri că îi va determina pe aceștia să urgenteze administrarea probelor în cauza ce-l privea, așa încât soluția finală să-i fie favorabilă”.

De asemenea, cei doi comisari şefi l-au determinat pe Boţ să-i dea 1.5000 de euro poliţistului care a depus denunţul la DNA pentru a-i ajuta. „În acest context, inculpatul Pavel Dumitru a pretins pentru sine și pentru altă persoană câte 2.000 euro, sume pe care le-a primit printr-un intermediar, în considerarea influenței pe care a presupus că o avea asupra persoanelor care instrumentau cauza penală respectivă”, susţin procurorii. Aceştia beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți.

Boț Iulian, Pavel Dumitru și Muntean Petru Sorin urmează să fie prezentați Curții de Apel Timișoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Munteanu este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, instigare la dare de mită (2 infracțiuni) şi favorizarea făptuitorului, Pavel Dumitru de constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, trafic de influență şi complicitate la luare de mită, Boţ Iulian de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată, dare de mită (4 infracțiuni)  şi cumpărare de influență (2 infracțiuni), iar avocatul Bâlc, cercetat în libertate sub control judiciar, de  constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență (2 infracțiuni), instigare la dare de mită (2 infracțiuni) şi favorizarea făptuitorului.

UPDATE 1 Ședința de judecată în urma căreia magistrații de la Curtea de Apel Timișoara vor decide dacă cei trei suspecți vor fi arestați preventiv sau nu a început în jurul orei 18.30, iar audierile continuă. Rămâi pe PRESSALERT.ro pentru a afla ce au hotărât judecătorii.

UPDATE 2 În faţa instanţei, doi idintre inculpaţi – comisarul şef Pavel Dumitru şi Boţ Iulian- au recunoscut faptele de care au fost acuzaţi de procurori, după ce au văzut probele zdrobitoare din dosar, multe dintre ele fiind înregistrări ambientale. Fostul şef al Poliţiei Timiş, Sorin Munteanu, şi-a folosit dreptul la tăcere, aşa cum a făcut şi în faţa procurorului. Apărătorii au solicitat respingerea cererii de arestare preventivă şi punerea acestora sub control judiciar sau în arest la domiciliu. Instanţa a rămas în pronunţare.

UPDATE 3 Curtea de Apel Timişoara a decis arestarea lui Sorin Munteanu şi a lui Boţ Iulian pe 30 de zile, comisarul şef Pavel Dumitru urmând să stea în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă putând fi atacată cu contestaţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

4 COMENTARII

  1. Mai omule, mai praduitori ca si gaborii nu exista in lumea asta, cum se toarna ei ca niste „pisde” :))) era clar de ce nu se misca dosarul sa ajunga in instanta! pai munteanu e plin de fapte si dupa cum se vede toata conducerea de la ipj tm e manjita cu rahat! ce e grav acum sub proasta conducere a lu Mirescu ca infloresc comenzile politice! Uite-l pe Boia cum a luat concursul, uite cine sunt loctiitori lui Mirescu! lapte si miere la militie :))

  2. referat frumos, elegant, cat de cat…un lucru nu inteleg….Pavel a ajuns sef de serviciu in aprilie 2015, moment cand Munteanu era deja de vreo doua luni in arest…. cum l-a racolat pe pavel in grupul infractional? din arest? sau inainte cand era sef si Pavel lucrator? dar atunci cum l-a racolat Pavel pe Canavea? asa ca intre colegi? iar chestia cu contabilul neidentificat e foarte tare! sri, dga si crima organizata nu reusesc sa gaseasca un contabil care i-a „falsificat” contabilitatea lui viscol…pai in Lugoj sau in Timis sunt milioane de contabili „pretabili”sa faca asta? ca nu o fi luat un contabil de la Vaslui! Valeu de noi cand vor fi nevoiti sa gaseasca teroristi…

  3. Trebuie sa recunosc, este extraordinara fotografia de mai sus. Privirea, presupun a procurorului spune foarte multe.

    Bravo baieti, aceasta este calea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.