Perioada de transferuri s-a încheiat dar ACS Poli se gândește la noi...

Perioada de transferuri s-a încheiat dar ACS Poli se gândește la noi înregimentări. Cine a mai fost confirmat în lotul lui Florin Marin

0
DISTRIBUIȚI

Ross+Jenkins+Southampton+v+Watford+npower+-IVD5NvVGYul

Timișorenii au ajuns la șapte achiziții în această iarnă și se mai gândesc la noi mutări. Deși data limită pentru transferuri, 22 februarie, a fost depășită, ACS Poli mai poate lua jucători liberi de contract. Englezul Ross Jenkins e ultimul nume confirmat la bănățeni, care încă nu s-au hotărât însă și asupra conaționalului Alex Nimely.

ACS Poli a transferat exclusiv jucători străini în 2016. Prince Rajcomar, Everon Pisas, Abel Suares, Manu Torres și Ram Strauss, au fost urmați de Lys Gomis și Ross Jenkins (foto, stânga). Mijlocașul englez a sosit pe Bega alături de Alex Nimely, cu care a făcut de atlfel vizita medicală, dar deocamdată doar fostul jucător al lui Watford a semnat. Acesta va fi prezentat oficial mâine alături de portarul italian cu origini africane. Jenkins (25 ani) a jucat ultima dată la Crawley, în eșalonul al patrulea englez, de unde a sosit liber de contract. În privința lui Nimely (24 ani) se pare că există unele dubii, jucătorul ar putea avea o formă sportivă inferioară după pauza din toamnă, s-a despărțit de Port Vale (L3) în iulie 2015. ”Nu a fost timp să fie văzut la antrenamente… Mai putem aduce jucători liberi de contract în perioada următoare”, ne-a declarat Daniel Stanciu.

”Indezirabilii”, pe loc

La capitolul plecări ACS Poli nu a mai reușit să ”puncteze”.


Ceea ce reprezintă o problemă în primăvară. Kirschstein, Poparadu, Popovici, Boldea și Curtean rămân la echipa a doua deocamdată. Ultimul a fost aproape de o mutare la Concordia Chiajna conform Fotbal vest, dar înțelegerea a căzut. Marius Croitoru se pregătește și el, dar individual, cu un antrenor de la prima echipă.

Dintre cei plecați Eduard Pap și-a găsit ultimul o nouă echipă, va evolua doar în eșalonul terț, dar o va face pentru liderul Seriei a V-a, Luceafărul Oradea. În iarnă ACS Poli l-a pierdut pe Luchin (Levski) și a renunțat la Rufino (Kitchee, Hong Kong), Sarmov (Stara Zagora), Neagu (Gaz Metan) și Artean (CSM Rm. Vâlcea, împrumutat).

Bani, nimic

Poziția din clasament nu e cea mai mare problemă la club. Răspunsul negativ de la Curtea de Conturi în privința finanțării de la autoritățile locale a creat nesiguranță în privința viitorului. ”Nu s-a schimbat nimic în privința banilor”, a precizat Stanciu. Mai mult, jucătorii au început deja să se îndrepte spre comisiile FRF pentru a-și cere restanțele, așa cum e cazul lui Alex Popovici.

ACS Poli (locul 11) are acum doar un punct avans față de Voluntari după ce ilfovenii au învins cu 3-1 pe Steaua. Timișorenii au pus de azi în vânzare, la prețurile obișnuite (10 lei peluze, 15 lei tribune), biletele pentru duelul cu ”lanterna” Petrolul (vineri, ora 20.30), ultimul joc din sezonul regulat.

Foto:  Ben Hoskins/Getty Images Europe

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.