Peste 200 de cărți de povești cu final fericit, donate bibliotecii Spitalului...

Peste 200 de cărți de povești cu final fericit, donate bibliotecii Spitalului de Copii din Timișoara, pentru micuții cu cancer sau leucemie

0
DISTRIBUIȚI

biblioteca turcanu1

Irina Petecel, o femeie din Timișoara care a ieșit învingătoare în lupta cu cancerul, a marcat, astăzi, într-un mod inedit Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului la Copil. Astfel, biblioteca Secției de Onco-Hematologie a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” a fost renovată și dotată cu peste 200 de cărți de povești cu final fericit sau jocuri. Asta după ce Irina Petecel a inițiat o campanie de strângere de cărți și jocuri noi, derulată în perioadă 1-14 februarie. Oamenii cu suflet mare au răspuns imediat apelului făcut de timișoreancă, astfel că, începând de astăzi, micuții cu cancer sau leucemie, dar și părinții lor, pot să evadeze în alte lumi, prin poveștile pe care le citesc.

„Cred că cel mai frumos vorbim prin gesturi și fapte bune.


Am fost surprinsă să văd cât de multă lume s-a implicat în această campanie și am realizat cât de ușor poți să faci o faptă bună”, a spus Irina Petecel, astăzi, în timpul lansării noii biblioteci a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Prezent la eveniment, scriitorul Robert Șerban a ținut să precizeze că această inițiativă este „extraordinară. Ideea de a strânge cărți frumoase pentru copiii bolnavi este un lucru miraculos, cititul este un miracol. Pentru că poți să evadezi în alte lumi, citești povești în care binele învinge mereu. Ar trebui ca aceste gesturi să fie multiplicate”.

biblioteca turcanu2

Anual, aproximativ 350 de micuți din întreaga țară cu cancer sau leucemie ajung să fie internați la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Astăzi, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului la Copil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.