Sorin Grindeanu, despre speculaţiile că Traian Stoia nu a fost membru PSD:...

Sorin Grindeanu, despre speculaţiile că Traian Stoia nu a fost membru PSD: „Să aberezi într-un asemenea hal este de-a dreptul penibil”. Vezi dovada

0
DISTRIBUIȚI

adeziunea-stoia

Excluderea viceprimarului Traian Stoia din PSD naşte în continuare speculaţii. Vă reamintim că Stoia a fost dat afară din partid după ce a votat bugetul Timişoarei, făcând nota discordantă cu colegii săi din grupul PSD, care au boicotat adoptarea proiectului după ce mai multe amndamente făcute de ei au picat şi după ce au atras atenţia că există sume prea mari alocate pentru studii de fezabilitate, în vreme ce secţiunea de Funcţionare nu avea alocări complete pentru Colterm şi RATT. La câteva zile distanţă de votul dat de Stoia preşedintele PSD Timişoara, Sebastian Răducanu şi liderul de grup al consilierilor locali ai PSD au demisionat, în semn de protest faţă de deciza lui Stoia.


Ulterior, viceprimarul a fost exclus la propunearea organizaţiei Timişoara, propunere care a fost validată şi de structura de conducere de la nivel judeţean.

Stoia însă nu a renunţat atât de uşor la postura de viceprimar şi membru PSD, astfel că a contestat decizia colegilor săi, urmând că o hotărâre să fie luată de Comisia de arbitraj şi intergritate din cadrul PSD Timiş. Recent, în presa locală a apărut un articol prin care se insinua că Stoia nu ar fi avut niciodată calitatea de membru PSD. Reacţia şefului PSD Timiş, Sorin Grindeanu, pe Facebook a fost una extrem de vehementă. „Ca să lămurim enigma membrului Traian Stoia, priviți imaginea de mai jos. Restul e cancan. Înțeleg starea de nervozitate și stres a unora, mai ales că se apropie alegerile, dar să aberezi într-un asemenea hal este de-a dreptul penibil. Traian Stoia, fie că îi place sau nu lui Nicolae Robu, a fost membru PSD. Jocurile cu articole date pe surse la anumite publicații sunt demne de un politician de calibrul său, dovadă clară a amatorismului. Echipa de campanie a PNL trebuie să găsească alte „dovezi” năucitoare că Traian Stoia nu a fost membru PSD. Poate acum e membru PNL”, a scris Sorin Grindeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.