Succesul nu a venit pentru ASU Politehnica nici în cel de-al patrulea amical al iernii. Liderul C4 a fost depășit la limită în Ungaria de SZEOL Szeged, scor 1-2, după ce Ionuț Vucea a deschis scorul. Elevii lui Sorin Brîndescu vor disputa sâmbătă primul test pe teren propriu din 2016, adversarul va fi Șoimii Pâncota.
ASU Poli a început bine jocul desfășurat peste graniță pe un teren sintetic.
După zece minute Ionuț Vucea deschidea scorul. În prealabil Tulcan și-a trecut în cont o ratare uriașă. Vucea putea înscrie pentru 2-0, dar în minutul 19 cei care au punctat au fost gazdele. Echipa SZEOL Szeged (locul 3 în eșalonul al treilea maghiar) avea să intre la vestiare cu 2-1 după o nesincronizare în apărarea timișoreană cu două minute înainte de pauză.
Repriza secundă a fost mai săracă în ocazii. Totuși, în minutul 64 putea fi 2-2, dar șutul lui Țugui din interiorul careului a izbit bara. ASU Politehnica a rămas fără victorie în testele iernii, înregistrând până acum două remize și două înfrângeri cu cea de astăzi.
Următorul amical al alb-violeților va fi sâmbătă, de la ora 13, la Baza 2 Politehnica, cu divizionara secundă Șoimii Pâncota. Echipa pregătită de Ionuț Popa are parte de o iarnă grea, cu multe incertitudini.
ASU Politehnica (antrenor Sorin Brîndescu)
Repriza I: Burtic – Contescu, Bilia, Gălan, Damian – Vucea, Rebenciuc, M. Marin, Ghinescu – Giuricici, Tulcan.
Repriza a II-a: Rogojină – Birău, Stefanovici, Ugocian, Todorov – Țugui, Stancu, D. Codrea, P. Peter – Sulea, Bădăuţă.
Foto: ASU Politehnica / Facebook