Vești proaste pentru părinții din Timișoara care-și înscriu copiii în clasa pregătitoare...

Vești proaste pentru părinții din Timișoara care-și înscriu copiii în clasa pregătitoare la școlile de elită. Ce anunț important a făcut inspectoratul școlar

0
DISTRIBUIȚI

clasa-pregatitoare

Obligat de situație, Inspectoratul Școlar Timiș are de gând să le strice planurile părinților care se înghesuie să-și înscrie copiii în clasa pregătitoare în una din cele șase școli de elită din Timișoara vânate de aceștia. Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, a anunțat astăzi că, din cauza lipsei de spațiu, părinții ar putea avea parte de o serie de surprize neplăcute, pe care trebuie să și le asume.

„Vom avea și în acest an probleme la școlile extrem de solicitate de părinți. Din cauza lipsei de spațiu, există șanse ca pe viitor elevii înscriși să ajungă să facă ore de după-masa, să fie îmbinați cu alți copii care învață la alt nivel decât cel primar sau chiar să învețe în alte spații. Elevii s-ar putea trezi că deși aparțin unei școli, vor desfășura cursurile în altă zonă, în alte spații. Solicitările prea mari la unele școli din Timișoara ne vor duce în situații de acest gen, iar părinții trebuie să-și asume toate aceste lucruri, pentru că ei hotărăsc pentru acel copil. Nu corespund datele statistice cu realitate, astfel că unele școli devin supraaglomerate, iar noi trebuie să găsim soluții care nu vor fi neapărat pe placul părinților”, a declarat Aura Danielescu.

Potrivit inspectorului școlar general al județului Timiș, la Serviciul de Evidență a Persoanelor Timișoara au existat atât de multe cereri pentru viza de flotant, șmecheria cu ajutorul cărora părinții pot să-și înscrie copilul la școlile de elită, încât acestea nu se mai eliberează în această perioadă.


„Am înțeles că doar după 1 martie vor mai fi eliberate buletine, din cauza numărului mare de solicitări, pe bază de programare. Este o isterie generală, este o frică a părinților de a nu prinde un loc la școala preferată”, a mai adăugat Aura Danielescu.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș mai anunță că 12 școli din Timișoara și județul Timiș nu au circumscripție școlară, deci vizele de flotant nu sunt valabile. Astfel, la înscrierea în clasa pregătitoare a copilului se va ține cont de o serie de criterii specifice. Printre aceste unități de învățământ se numără și Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, clasele cu predare în limba germană de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” și de la Colegiul Național Bănățean. Lista completă a acestora poate fi consultată pe site-ul ISJ Timiș.

Înscrierile în clasa pregătitoare încep în data de 29 februarie. În județul Timiș sunt propuse 259 de clase pregătitoare, în care pot fi înscriși 5.570 de copii. Șase şcoli din Timişoara se află în topul celor mai „vânate” unităţi de învăţământ de către părinţii care-şi înscriu copiii în clasa zero. Este vorba de Colegiul Naţional Bănăţean, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Şcoala Nr. 16 de pe str. Bucureşti, Şcoala Nr. 7 din Calea Lipovei şi Şcoala Nr. 30 din Zona Soarelui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.