p>
ASU Poli a obținut azi o victorie clară în fața conjudețenei Millenium Giarmata și a profitat astfel de pasul greșit al urmăritoarei din Cugir. Alb-violeții i-au depășit pe elevii lui Răzvan Leucă cu 6-1, dar la pauză rezultatul era egal (1-1) după ce oaspeții au deschis surprinzător scorul prin Dăruială. Atmosfera de pe ”Știința” a fost din nou la înălțime, iar săptămâna viitoare alb-violeții merg cu un moral bun pe terenul celei de-a doua clasate.
Așteptarea a luat sfârșit pentru suporterii lui ASU Poli, care i-au dedicat la începutul jocului o coregrafie lui ”Bobo” Grădină, la zece ani de la dispariția fanului timișorean. Din nou arena din centru a pulsat de lume.
Pentru o ”lanternă” Giarmata a început curajos partida, cu câteva faze de atac neconcretizate. Primele ocazii notabile au aparținut însă liderului C4. Susținută din nou fantastic din tribuna dinspre Facultatea de Construcții echipa lui Sorin Brîndescu nu a găsit calea spre gol în primul sfert de oră. Aveau să o facă, în schimb, oaspeții. La un nou corner, în minutul 20, la una dintre puține faze ofensive de după start, Corlățeanu a trimis în centru careului de unde Andrei Dăruială a trimis puternic cu capul. Mingea a prins o brazdă în fața lui Burtic și portarul timișorean a scăpat balonul după linie. Egalarea putea veni rapid, dar Gălan (min. 27) sau Vucea (35), nu au reușit să-l învingă pe Luca. Tânărul portar avea să fie învins însă în minutul 41, când Bădăuță a pătruns în forță prin centrul careului și a șutat din cădere. Putea fi 2-1 încă de la pauză la șansele lui Vucea.
Startul părții secunde a fost de asemenea ”furios” la poarta ”milenarilor”. Vizitatorilor le-a convenit să joace pe contraatac. ASU Poli a reușit mai multe, când a jucat mai în viteză. În fine, după o oră de joc a venit și declicul, Vucea a făcut o fentă în careu și a șutat cu stângul sub bară. La 2-1 s-a declanșat fiesta după gard, dar și descătușarea pe gazon. În minutul 66 lucrurile erau clare. Diarra comite henț în careu la centrarea lui Vucea, vede al doilea galben și Gălan transformă de la punctul cu var. Tot căpitanul ”Băieților în ghete” avea să facă 4-1 ș tot de la punctul cu var, după un fault al lui Dăruială. La doar cinci minute distanță. Căderea Giarmatei s-a văzut când la faza imediat următoare Bădăuță a lobat din fața lui Luca pentru 5-1. Mai mult, atacantul gazdelor și-a completat hattrick-ul în minutul 84 la o fază la care putea să-și aleagă și un alt coleg pentru finalizare.
ASU Poli își depășește recordul din runda precedentă, 4-0 la Motru, și se distanțează la cinci puncte în fruntea clasamentului de locul 2, Metalurgistul Cugir. Grupare pe care o va vizita vinerea viitoare, vineri și nu sâmbătă deoarece formația din Alba se teme și de atmosfera fantastică creată de ultrașii timișoreni.
ASU Politehnica Timișoara: Burtic – Contescu, Bilia, Gălan (cpt.), Taub – M. Stancu (61 D. Codrea) – Vucea (67 Birău), Giuricici (61 Țugui), M. Marin (75 Tulcan), Ghinescu – Bădăuță. Antrenor: Sorin Brîndescu.
Millenium Giarmata: D. Luca – Fl. Olariu, Dăruială, Soare (48 Domșa), Diarra – Corlățeanu (74 Butura), R. Artimon – S. Stoica (48 Nicoară), Dumiter, Blănaru – Trifu. A mai intrat: M. Olariu. Antrenor: Răzvan Leucă.
Brîndescu: ”E bine cu tensiune”
Tehnicianul alb-violeților, Sorin Brîndescu, a apreciat la final că echipa sa a revenit fără probleme în joc. ”Nu am urmărit să facem scor, ci să creștem, ne bucură această victorie, ne oferă liniște înaintea meciului de la Cugir. Dacă nu câștigăm acolo e degeaba această victorie. În prima repriză echipa din Giarmata a jucat bine, cu ambiție, dacă înscriam de la început cred că era mai ușor. Dar e bine că a fost tensiune, că spectatorilor noștri vor tensiune. Mă bucură că am avut atitudine și am revenit în joc”, a declarat Brîndescu.
De partea cealaltă Răzvan Leucă e în continuare optimist că echipa sa va depăși o echipă pentru a se salva de pe penultimul loc. ”A fost o înfrângere categorică, venită în repriza a doua. Cred că jucătorii tineri s-au speriat efectiv la pauză, când au văzut că avem jocul cât de cât în mână. Nu a fost o dominare a Politehnicii așa cum se aștepta. Cred că am căzut mai mult psihic. Sperăm să adunăm punctele necesare să scăpăm de ultimul loc. ASU Politehnica, ar fi benefic pentru fotbalul timișorean să promoveze”, a conchis ”principalul” Giarmatei.
Foarte bine a intrat in meci Tugui,exact ce ne lipsea la mijloc,multa energie si miscare.Giuricici lent.Stancu cornere si lovituri libere batute total aiurea.
La golul Giarmatei m-ai mult m-a surprins cum a ramas liber jucatorul lor in mijlocul careului,decat gafa lui Burtic,terenul pare denivelat,mingea sare rau.
Cum am jucat ultimele 30 min asa trebuie sa jucam tot meciul la Cugir,trebuie sa dati totul din voi,stiu ca puteti.