Deputatul Zsolt Molnar, la PRESSALERT LIVE: „Timișoara se închide față de restul...

Deputatul Zsolt Molnar, la PRESSALERT LIVE: „Timișoara se închide față de restul lumii. Clujul ne-a luat fața”. Ce părere are despre limbajul primarului Robu VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

zsolt molnar udmr (2)

Deputatul Zsolt Molnar, candidatul UDMR la Primăria Timișoara, a criticat, în această seară, în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE, limbajul lui Nicolae Robu din ultima perioadă, dar și faptul că orașul de pe Bega e prea puțin vizibil la nivel național.

Întrebat de moderatorul emisiunii cum cataloghează afirmația primarului Timișoarei de astăzi, care a făcut un internaut „imbecil” pentru faptul că i-a atras atenția că nu și-a respectat promisiunile din 2012, deputatul UDMR a precizat că această declarație este „total nepotrivită pentru orice persoană care este aleasă într-o funcție publică.


Niciodată nu este bine să folosim un limbaj neadecvat față de persoane ale căror voturi le vom cere și la alegerile viitoare. Aceste afirmații fac rău clasei politice din România. Noi, politicienii, ne facem o defavoare în momentul în care facem astfel de declarații”.

Zsolt Molnar mai este de părere că datorită faptului că Timișoara se află în vestul țării, și oamenii au alte așteptări de la conducători și politicieni, așteptări „care țin mai ales de moralitate. Nicolae Robu va avea foarte mulți alegători care vor spune că nu își doresc să aibă un astfel de primar, din cauza afirmațiilor pe care le face”.

Totodată, candidatul UDMR la Primăria Timișoara a atras atenția, în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE, că orașul de pe Bega nu mai este „fruncea”. „Văd că Timișoara se închide față de restul lumii. Acest lucru de vede prin faptul că ne-o iau înainte alte orașe. Adevărul e că Clujul ne-a luat fața, acolo există entuziasm, o vibrație foarte bună, pe care și noi am avut-o în anii ’90. Singurul subiect prin care Timișoara e vizibilă în țară este candidatura la titlul de capitală culturală europeană. Consider că Timișoara ar trebui să redevină acel oraș deschis. Lipsa unor proiecte majore duce la acel sentiment de închidere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.