La jumătatea lunii martie locatarii de pe strada Nicolae Labiș din Timișoara aveau parte de o surpriză nu tocmai plăcută. Urmare a toaletării făcute de angajaţii firmei Drufec, care a fost subcontractată de compania Green City Andlif, pomii din zona lor rămâneau fără crengile înflorite. La acea dată, Primăria Timișoata refuza să ofere PRESSALERT.ro declarații privind logica cu care se face toaletarea arborilor.
Șeful Direcției de Mediu din Primăria Timișoara, Adrian Bere, ne cerea să facem o cerere în baza Legii 544 pentru a clarifica situația. Nu mai puțin de două săptămâni au fost necesare pentru ca Primăria Timișoara să ne ofere un răspuns cel puțin ciudat la întrebarea noastră: de ce toaletarea se face astfel.
„Tăierile de arbori se execută și în perioada de vegetație, în procent de până la 20% din coronament. Lucrările au fost executate la solicitarea asociațiilor de locatari. Arborii înfloriți la care s-au executat lucrări de tăieri de corecție sunt din specia Prunus sp. (corcoduș), specie care are capacitate de regenerare”, ne-au transmis reprezentanții Direcției de Mediu.