Domnule Robu, GROBIANISMUL nu mă sperie. Deloc

Domnule Robu, GROBIANISMUL nu mă sperie. Deloc

2
DISTRIBUIȚI

loredana codrut

Ieri dimineaţă am primit încă o tură de porcăieli din partea primarului Nicolae Robu. Bietul om nu pricepe dacă eu sunt chiar incompetentă sau doar sunt influențată de grupurile din jurul meu. Şi, ca dovadă că frustrarea şi proasta creştere sunt singurele motive pentru care Nicolae Robu mă atacă de câte ori are ocazia, ba că nu am diplomă de jurnalist, ba că nu mă duce mintea, ba că sunt plătită de PSD, stă chiar faptul că aceeaşi întrebare adresată de mine a primit răspuns când a fost adresată de un alt coleg. Vă mulţumesc, domnule Robu, pentru încă o dovadă de grobianism făcută şi atunci când la împărţirea mărţişoarelor aţi avut grijă să anunţaţi toată sala de consiliu că nu mă „pupaţi” pentru că sunteţi „selectiv!” Ce ar mai fi de zis? În opinia mea, nici chiar cel mai jurnalist dintre jurnaliști nu poate așterne pe o foaie cuvinte care să grăiască mai mult decât atitudinea dumneavoastră.
Dar e ok, nu–i așa? Am văzut de-a lungul timpului zeci de fețe plecate în momentele în care jigneați presa, în special pe mine. Erau fețe ale unor liberali care sunt convinsă că sunt și ei jenați de atitudinea dumneavoastră. Desigur, nu atât de jenați încât să pună pe masă o demisie, ceea ce spune și despre ei tot.
Până la urmă e un sindrom al românului să îi crească inima atunci când cineva jignește pe altcineva, uitând, exact ca o femeie proastă, ca dacă actualul ei bărbat vorbește urât de o fostă din viața lui, la fel ca face și despre ea, când va fi momentul.


Și da, așa va face domnul Robu cu apropiații sau (ne)jurnaliştii care acum se bucură că PRESSALERT.ro e insultat.

Încă nu am uitat, domnule Robu, că în campania electorală din 2012 habar nu aveam cine e Dan Diaconu. Știam doar că e un tip blonduț care vine pe teren în locul domnului candidat Nicolae Robu care e în spital. Nici de domnul Stoia nu prea știam decât că e consilier local PSD. Apoi, ambii au fost viceprimari și am aflat că domnul Stoia e un incapabil intelectual, în vreme ce domnul Diaconu era un competent care nu avea nicio vină pentru faptul că luni bune Timișoara nu a avut contract de dezinsecție și deratizare, de gestiune a populaţiei canine sau de îngrijire a spațiilor verzi. Acum câteva zile am aflat că domnul Stoia e un mare caracter după ce a fost exclus din PSD și a votat numai cu PNL în CLT și că Dan Diaconu, bietul, e un incompetent că nu a realizat bazinele de înot pe care le-aţi promis în campania electorală. În rest, nu contează. Să avem buruieni, ţântari și să ne mănânce câinii nu era bai. Să descriu această turnură a evenimentelor ca find scârboasă e puțin spus. ÎNSĂ!!! Lingăii domnului Robu să țină bine minte această schemă, căci nu m-ar mira să vină ziua când o să laude PRESSALERT.ro pe modelul Stoia şi să vă scuipe pe modelul Diaconu. Și atunci, da, o să râd și eu, mai mult decât o fac acum.

2 COMENTARII

  1. despre ce politician se aude la inceputul carierei lui, pe parcurs dovedeste competenta, fiti obiectiva cind nominalizati oamenii politici altfel dovediti ca cei care va critica au dreptate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.