Magicianul sufletelor, Gheorghe Iovu, lansează un nou album de muzică terapeutică VIDEO

Magicianul sufletelor, Gheorghe Iovu, lansează un nou album de muzică terapeutică VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

iovu

Gheorghe Iovu, „magicianul sufletelor”, artistul timişorean care compune şi interpretează muzică terapeutică de peste douăzeci de ani, fiind primul meloterapeut acreditat de instituţii de specialitate, va lansa un nou album, numit „Pasărea Măiastră”, în cadrul unui concert care va avea loc sâmbătă, 19 martie, de la ora 17.00, la Casa Tineretului din Timişoara.


Evenimentul este inclus în cadrul celei de-a doua ediţii a manifestării Beauty Life Expo.

Gheorghe Iovu a obţinut rezultate remarcabile în diverse spitale, clinici şi cabinete medicale, contribuind cu succes la vindecarea sufletească şi trupească a celor suferinzi. Absolvent al Şcolii Populare de Artă din Timişoara în anul 1975, a lansat prima casetă în 1995, „Muzică terapeutică”, iar până în prezent a susţinut o multitudine de concerte, atât în România, cât şi în Statele Unite, Germania, Ungaria, Danemarca, Austria, Italia, Franţa etc. Pentru Gheorghe Iovu muzica înseamnă viaţă, consecvenţa, dăruirea, modestia şi naturaleţea cu care interpretează fiecare piesă i-au adus recunoaşterea naţională şi internaţională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.