SPECTACULOS Un timișorean a stabilit un record mondial după ce a zburat...

SPECTACULOS Un timișorean a stabilit un record mondial după ce a zburat cu motoparapanta în subteran. Cât a durat aventura

0
DISTRIBUIȚI

motoparapanta record mondial

Performanță remarcabilă în domeniul zborului obținută de un timișorean. Ionuț Riteș, antrenor al Secției de Motoparapantă a CS Universitatea de Vest din Timișoara, a reușit să stabilească un nou record mondial la zbor cu motoparapanta în subteran.

Ionuț Riteș și Adrian Buzan, de la Asociația Sportivă Phoenix Club 89, și-au doborât propriul record mondial cu motoparapanta stabilit în 2009, în Salina Slănic Prahova, Sala Mihai, când au zburat la o adâncime de 140 metri.


De data aceasta, cei doi au evoluat în aceeași salină, dar în Sala Unirea, la o adâncime de 208 metri, cu o distanță de zbor neîntrerupt de aproximativ patru kilometri, ocazie cu care cei doi piloți au zburat simultan.

Aceasta este a doua reușită de zbor a celor doi piloți în spațiu închis, unică în lume, durata zborului fiind de aproximativ 12 minute. Precedentul record mondial al celor doi a fost înscris în Cartea Recordurilor „World Record Academy” din Statele Unite ale Americii, urmând, se speră, o reomologare.

Performanța a fost stabilită în cadrul acțiunii „Zbor în adâncuri” organizată de către Asociația „Învață să Înveți” și „Centrul de Strategii Aplicate”.

Foto 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.