„Timișoara nu poate fi comparată cu Cluj-Napoca în ceea ce privește evenimentele...

„Timișoara nu poate fi comparată cu Cluj-Napoca în ceea ce privește evenimentele muzicale, din păcate”. Cine spune asta și ce beneficii a adus Untold Festival pentru turism

0
DISTRIBUIȚI

catedrala mitropolitana centru timisoara

În Cluj-Napoca se organizează mai multe evenimente culturale și muzicale, în special pentru tineri, decât la Timișoara. Aceasta este concluzia la care a ajuns un reprezentant al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT).


Raluca Ungureanu atrage atenția asupra faptului că, în ultima perioadă, a crescut numărul turiștilor străini care aleg să viziteze Cluj-Napoca datorită acestor evenimente.

„Anul trecut a fost înregistrată o creștere foarte interesantă pe Cluj-Napoca, mai ales datorită Untold Festival. Timișoara nu poate fi comparată cu Cluj-Napoca în ceea ce privește evenimentele muzicale de acest gen, din păcate. Cluj-Napoca a avut o creștere de 20% a turiștilor străini care au venit să viziteze zona datorită evenimentelor culturale și muzicale organizate în oraș”, a explicat Raluca Ungureanu, prim-vicepreședinte ANAT Regiunea Vest.

Lucia Morariu, prim-vicepreședinte ANAT, atrage atenția asupra faptului că turismul de evenimente reprezintă cea mai rapidă șansă de a atrage turiști. „Până se rezolvă problemele de infrastructură, suntem sfătuiți să organizăm cât mai multe evenimente. Untold Festival a fost un eveniment extraordinar, cu un număr total de peste 300.000 de spectatori, în condițiile în care Cluj-Napoca are 350.000 de locuitori. Este de apreciat modul în care administrația, dar și populația a știut să țină lucrurile sub control cu ocazia acestui eveniment. Vorbim de o mână de tineri care au fost sprijiniți de toate instituțiile statului pentru a realiza festivalul. Cred că atunci când se va organiza un astfel de eveniment la Timișoara, va fi la fel”, este de părere Lucia Morariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.