Timișoara Saracens începe lupta pentru Cupa României și anunță o posibilă FINALĂ...

Timișoara Saracens începe lupta pentru Cupa României și anunță o posibilă FINALĂ acasă. Cu ce orașe se concurează pentru organizare

0
DISTRIBUIȚI

10_resize

Formația de rugby bănățeană își reia jocurile oficiale sâmbătă, când primește replica vicecampioanei CSM Baia Mare. Timișorenii se gândesc tot mai mult și la play-off-ul pentru Challenge Cup cu italienii de la Calvisano, dar urmăresc și un nou trofeu intern. Vicepreședintele Dușan Filipaș a anunțat azi că Saracens RCM dorește să organizeze finala Cupei României din acest an. La fel ca pentru titlul de Capitală Culturală Europeană Timișoara le are adversare pe Cluj-Napoca și Baia Mare.

”Ne așteaptă un început dificil și complex. Grupele Challenge Cup sunt obiectivul principal, apoi ne gândim și la Cupa României. Vrem accederea în grupe în Europa. Baia Mare și CSM sunt meciuri bune pregătitoare pentru Calvisano”, a declarat Dușan Filipaș, vicepreședintele lui Timișoara Saracens RCM.

”Cu Baia Mare e un derby, un meci al orgoliilor.


Nu e pe viață și pe moarte. Sper și cred că vom ieși câștigători… Timișoara se înscrie la organizarea finalei Cupei României, care va fi în acest an pe 28 mai. Vom trimite actele către FR Rugby. O scrisoare de intenție și sperăm că Biroul Federal ne va acorda finala. Suntem încrezători, vrem susținerea autorităților locale. Ne luptăm pentru organizare cu Cluj și Baia Mare”, a mai precizat Filipaș. Adică fix orașele cu care se bate Capitala Banatului pentru CCE 2021. ”Dorim organizarea pe Dan Păltinișanu, nu am discutat încă cu autoritățile, dar suntem convinși că ne vor susține. E și un an important, se stabilește Capitala Culturală. Așteptăm mai întâi răspunsul FRR, apoi discutăm”, a adăugat oficialul.

Tehnicianul Grainger Heikell se confruntă cu mici probleme în alcătuirea echipei. Dorin să menajeze câțiva jucători cu probleme medicale. Precum Țăruș, Gorcioaia, Ianuș, J. Rose sau Shennan. ”E un start dificil de Cupă, urmărim victoria. E bine că-i avem pe internaționali înapoi. Avem probleme medicale, dar nu grave. Vrem să-i avem pe toți apți pentru meciul cu Calvisano”, a punctat și tehnicianul.

Căpitanul Stelian Burcea e convins că maramureșenii vin cu gânduri mari. ”Dificil, pentru că e primul meci și pentru că e cu Baia Mare. Suntem foarte optimiști… Chiar dacă nu va fi o miză foarte mare va fi cu siguranță un spectacol”, a conchis Burcea.

Partida Timișoara Saracens – CSM Știința Baia Mare se dispută sâmbătă, de la ora 19.00, pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”. Maramureșenii au învins Iașiul în prima etapă a Cupei. Bănățenii au stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.