Timişoreanul Zoli Toth cântă în finala concursului Eurovision de la Baia Mare

Timişoreanul Zoli Toth cântă în finala concursului Eurovision de la Baia Mare

0
DISTRIBUIȚI

zolitoth

La 11 ani de la participarea sa la Eurovision împreună cu trupa Sistem și Luminița Anghel, timişoreanul Zoli Toth revine pe scena concursului. În cadrul finalei Eurovision România 2016, acesta va lansa împreună cu trupa sa un nou concept artistic, intitulat COCOON. Zoli Toth Project a pregătit pentru show-ul Eurovision din 6 martie un concept artistic nou, intitulat COCOON, ce vorbește despre forța de a te dezvolta.„COCOON este despre renaștere la toate nivelurile, despre noi începuturi, despre puterea de a ne dezvolta, de a crește, de a zbura.


Conceptul de COCOON, de la care am pornit, ne-a inspirat atât de mult, încât am creat, împreună cu echipa Positive Agency, un nou instrument, care este purtătorul acestui mesaj și are un aspect și un sunet specific.Iar pe mine m-a inspirat într-atât încât am devenit și compozitor. Pentru prima dată la Baia Mare veți asculta piesele pe care le-am compus. Sper ca povestea pe care încercăm să o spunem în acest show să vă inspire și pe voi, cei care ne veți urmări din sală sau de la televizor, să vă inspire și să vă dea încredere că puteți depăși orice bariere, că puteți renaște, că puteți zbura către visurile voastre.”- spune Zoli Toth. Timişoreanul va fi anul acesta și unul dintre jurații concursului Eurovision, alături de regizorul muzical Alexandra Cepraga, compozitorul şi producătorul Horia Moculescu, solistul şi producătorul muzicali Randi şi contratenorul Cezar Ouatu. Noul regulament al selecției naționale Eurovision aduce schimbări majore și în ceea ce privește expunerea juriului. În afară de faptul că jurații sunt la vedere și își explică voturile în fața întregii țări, în acest an ei susțin și un spectacol. Spectacolul juriului va avea loc pe 6 martie la Baia Mare și va transmis în direct pe TVR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.