Bega Blues Band deschide sezonul de concerte jazz şi blues de la...

Bega Blues Band deschide sezonul de concerte jazz şi blues de la Sala Multifuncţională a CJ Timiș VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

begabluesband concerte jazz și blues

Membrii trupei Bega Blues Band vor deschide sezonul de concerte jazz şi blues din Sala Multifuncţională a CJT cu un recital care va avea loc marţi 19 aprilie, de la ora 19.00.

Formaţia Bega Blues Band, al cărei fondator a fost regretatul Béla Kamocsa, îşi continuă traiectoria artistică, la cotele cele mai înalte, aşa cum şi-a dorit cel care a înfiinţat-o. Johnny Bota şi Lică Dolga, cei care au mai rămas din trio-ul iniţial Bega Blues Band au chemat alături de ei muzicieni din generaţii diferite, împreună cu care au participat la numeroase festivaluri, emisiuni radio şi TV din România şi din străinătate.


Grupul este format din Maria Chioran- voce, Lucian Nagy – instrumente de suflat şi percuţie, Toni Kühn – claviaturi, Mircea Bunea – ghitară, Johnny Bota – bas, Lică Dolga – tobe. Valoarea grupului Bega Blues Band, care a participat la sute de concerte jazz și blues, este atestată prin obţinerea Premiului de Jazz al Uniunii Compozitorilor şi al Fundaţiei Muzza pentru Cea mai bună formaţie a anului şi prin nominalizarea CD-ului „Zboina neagră – In memoriam Kamo” la Discul Anului.

În cursul lunii noiembrie a anului trecut, în cadrul celei de-a 25-a ediţii a manifestării Gala Blues Jazz Kamo, trupa a lansat cel mai recent material discografic, denumit Brassica Soup, pe care sînt imprimate şapte compoziţii ale lui Johnny Bota şi Lucian Nagy şi o piesă a lui Mongo Santamaria. Formaţia a susţinut la mijlocul lunii decembrie a anului trecut un concert extraordinar „In memoriam Kamo 5 ani“, în cadrul căruia melomanii timişoreni au avut parte de o serie de surprize. Intrarea la concertul care va avea loc în Sala Multifuncţională a CJT este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.