Sistem cheie al Primăriei Timişoara, folosit ineficient pentru stoparea hoților din mijloacele...

Sistem cheie al Primăriei Timişoara, folosit ineficient pentru stoparea hoților din mijloacele de transport VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
cristi brancovan 2 stoparea hoților din mijloacele de transport
Cristi Brâncovan luptă pentru stoparea hoților din mijloacele de transport. Foto: Adrian Pîclișan

Timișoreanul care a decis să se implice activ în stoparea hoților din mijloacele de transport în comun a fost invitat în această seară la emisiunea PRESSALERT LIVE. Cristian Brâncovan a relatat discuțiile avute cu polițiștii după ce a decis să protesteze în fața Inspectoratului Județean de Poliție Timiș și a vorbit despre soluțiile care crede că s-ar putea găsi inclusiv pentru sprijinirea oamenilor legii în lupta cu tâlharii din oraș.

Cristian Brâncovan a ieșit prima dată în stradă vinerea trecută, în Piața 700, pentru a avertiza timișorenii că transportul în comun nu e deloc sigur în orașul Revoluției. Ieri, el și-a continuat protestul, de această dată în fața IPJ Timiș, unde a fost amendat pentru gestul său.

„Am discutat ulterior, chiar am fost condus, nu am dorit, eu m-am legitimat, am spus să-mi trimită prin recomandată, o să plătesc amenda fără probleme și o să confirm plata. Dânșii au insistat, neavând baze legale, să merg la secție, le-am spus că nu mi se pare potrivită atitudinea asta. Dacă ei doresc să discute cu mine pot să o facă la modul elegant, că o să fiu amendat, niciun fel de problemă. Oricum nu poți să scoți autorizație să protestezi în fața Poliției, pentru că e interzis prin lege, cu toate că nu-i bine nici așa să acționezi. Dar dacă de zece zile atragi atenția fără ca nimic să se întâmple, recurgi și la gesturi puțin mai extreme. Nu am chemat lume, dar susținere există. În momentul în care nu chemi, dai de oameni care se comportă în mod natural, își arată adevărata față.


Joacă același joc cu infractorii, la intimidare, dar dacă poți să-ți ții privirea înainte automat se pierd. Dacă o lași, caută să te scoată din joc, prin intimidare. Am văzut-o și la acel polițist local, și la cei doi polițiști care nu au procedat corect din punctul meu de vedere, dacă doreau o discuție”, a declarat Cristian Brâncovan la PRESSALERT LIVE.

Timișoreanul cunoscut pentru activitatea sa în galeria Politehnicii spune că a discutat cu polițiștii, dar știe și din alte surse de problemele cu care se confruntă autoritățile în fața tâlharilor comuni. „Am discutat cu dânșii, mi-au spus problemele cu care se confruntă. Una e foarte gravă. Că nu ține de ei, le-am spus că au șef de sindicat, de inspectorat, care poate să trimită către minister, apoi să promoveze către parlament sau care e demersul. Au spus că e o problemă la codul penal, că după ce probează tot, cei de afară strâng bani, plătesc avocat pentru inculpat și oferă sume mult mai mari victimelor pentru retragerea plângerii… Dacă e o problemă gravă, de ce stau închiși, precum o instituție comunistă?”, s-a întrebat Brâncovan.

Acesta e sigur că vor mai urma proteste și nu exclude implicarea membrilor de galerie pentru sprijin. „Eu zic că dacă vom fi ajutați de poliție, instituții, problemele se vor rezolva foarte repede”, a conchis cel poreclit „Șefu’ clasei”.

Sistemele video, o soluție nefolosită

Cristian Brâncovan a mers mai departe și a propus o soluție alternativă pentru prinderea stoparea hoților din mijloacele de transport. „M-am uitat azi pe comunicatele legate de acest sistem video integrat care a costat și în care se tot bagă bani… Ni se arată poze frumoase cu perimetre publice, în care un polițist poate să supravegheze o suprafață mare, foarte bine. Însă în stațiile de transport în comun, unde urcă și coboară foarte multă lume, unde spun domnii polițiști că sunt cele mai vulnerabile locuri, am mers în Sinaia azi când veneam la emisiune, nu era nicio cameră. Domnii polițiști spun că ne-ar ajuta enorm măcar una, dacă nu două și mai bine. Merg acolo, dacă nu îl prind în următoarea stație și spargem gașca. 700, Piața Maria, Mărăști, Poșta Mare, Gară, sunt stații foarte aglomerate, să mergem să vedem dacă acolo sunt camere… Mai bagă niște bani, vedem dacă rezolvă. Dacă nu ne uităm la ce nevoi au ei polițiștii, ei sunt foarte puțini. E normal să-i ajuți”, a subliniat Cristian Brâncovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.