Curtea de Apel Timişoara a judecat, astăzi, contestaţiile depuse împotriva deciziei Tribunalului Timiş de arestare a unora dintre inculpaţii din „dosarul motorina”.
Vă reamintim că după operaţiunea DIICOT de la depoul de locomotive din Timişoara, care a vizat gruparea specializată în furtul de motorină, instanţa a decis arestarea pe 30 de zile a gestionarului şef al depoului Gheorghe Borza,a contabilei şefe Florina Silaghi, a liderului de sindicat Ioan Boloş şi a lui Martin Liviu, administratorul SC M Livtrans SRL. De asemenea, tribunalul a hotârât arestarea la domiciliu a şefului depoului Cristian Jigaria, a adjunctei acestuia Alina Apostol și agentul de la Poliția TF Nanu Ilarie.
Atât inculpaţii, cât şi DIICOT au făcut contestaţie, iar astăzi, timp de mai bine de două ore, s-a discutat pe marginea solicitărilor. În urma deliberării, Curtea de Apel Timişoara a hotărât ca singura care nu va mai sta în arest, ci a fost plasată în arest la domiciliu pentru următoarele 25 de zile, este Florina Silaghi, ceilalţi rămânând în situaţia stabilită de Tribunalul Timiş. Decizia este definitivă.