Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a amendat marți România cu 14.000 de euro pentru ineficiența organelor de cercetare penală în investigarea unui atac homofob împotriva a șase tineri români și străini participanți la GayFest 2006. România a încălcat dreptul celor doi petenți de a nu fi supuși la tratamente degradante, cât și dreptul acestora de a nu fi discriminați de autorități, indiferent de orientare sexuală și identitate de gen, au concluzionat reprezentanții CEDO.
CEDO consideră că autoritățile române se fac vinovate de o investigație ineficientă, întrucât nu au cercetat rolul motivației din spatele agresiunii – ura față de persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender (LGBT).
„Astăzi CEDO a sancţionat statul român pentru că a tratat cu nepăsare şi neprofesionalism un caz de violenţă îndreptat împotriva unor tineri pentru că au participat la marşul gay din 2006. Din păcate, în cei zece ani de la violenţele de la metrou din iunie 2006, autorităţile au continuat să afişeze aceeaşi pasivitate complice în faţa altor cazuri de violenţă şi intimidare săvârşită din homofobie. Până când să achite contribuabilul român nota de plată pentru nişte funcţionari care refuză să îşi facă treaba?,” a declarant Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului și reprezentanta Asociațiai ACCEPT și Coaliției anti-discriminare.
Cea de a doua ediția a Marșului Diversității din cadrul GayFest (actualul Bucharest PRIDE) a avut loc în 4 iunie 2006. Evenimentul, la care au participat 400 de persoane, a fost întâmpinat cu violențe din partea unor organizații şi grupuri de extremă dreapta, care au aruncat cu pietre, cocktailuri Molotov și alte obiecte contondente.
Cei șase au fost agresați după finalizarea mitingului. „Noi stăteam într-un colț al vagonului, aproape de ușă, în picioare. Metroul abia plecase din stație. Dintr-o dată, mai mulți bărbați s-au prins cu mâinile de barele care sunt deasupra scaunelor și au început să ne lovească cu bocancii în zona feței și a capului. Unul din prietenii cu care eram s-a așezat în fața mea și a altei fete și a încasat multe lovituri pentru noi. Atacul a durat mai puțin de două minute, timp în care băieții din grup s-au umplut de sânge și contuzii, unul căzând pe jos. Bărbații care ne loveau urlau că suntem „poponari” și că „să ne ducem în Olanda,” își amintește M.C., unul dintre tinerii care a dat statul român în judecată.
„Toți călătorii, când au văzut bătaia, s-au retras de frică în partea opusă a vagonului. Nimeni nu a intervenit. Ba mai mult, chiar și atunci când agresorii s-au dat jos la următoarea stație, toată lumea se ținea departe de noi. Nimeni nu a venit să ne întrebe dacă avem nevoie de ajutor, nimeni nu a încercat să cheme Poliția sau Salvarea. Se purtau de parcă noi eram cei vinovați,” a declarat A.C., unul dintre tinerii care a dat statul român în judecată.
După finalizarea atacului, bărbații și-au tras glugile pe cap și au ieșit nestingheriți de la metrou. Tinerii în stare de șoc și-au continuat drumul și au venit la ACCEPT, unde au hotărât în aceeași seară să depună plângere la Poliție. „Am încercat în seara aceea să identificăm secția de poliție unde trebuia depusă plângerea. Pentru că atacul s-a produs la metrou, forțele de ordine nu erau sigure cine ar fi trebuit să se ocupe de caz. Pentru că cei agresați au participat la un marș gay, Poliția a încercat din primul moment să tergiverseze investigația și sa ne plimbe dintr-un loc în altul. Au fost probleme inclusiv la Institutul de Medicina Legală – doctorii legiști de acolo nu au vrut să îi primească pe cei șase tineri și să le emită un certificat care să constate rănile, pe motiv că li se terminase programul de lucru, deși erau de gardă în incinta Institutului,” a declarat Florin Buhuceanu, membru al Asociației ACCEPT.
Poliția a audiat tinerii în aceeași seară și, în prima fază, au încercat să îi descurajeze să depună plângere împotriva agresorilor. Polițiștii Secției 25, în prezent desființată, au scos în evidență faptul că victimele, dacă depun o plângere, vor fi puse în situația de a se reîntâlni și confrunta cu agresorii pe parcursul investigației și în cadrul unui eventual proces. „Nu mi-a venit să cred cum ne vorbeau polițiștii. Încercau să ne explice că mai bine pentru noi ar fi să lăsăm lucrurile așa, să nu ne căutăm dreptatea. Se arătau extrem de îngrijorați pentru noi și bunăstarea noastă emoțională în cazul unei potențiale confruntări cu agresorii, însă eu cred că, de fapt, nu doreau să se lege la cap cu o investigație doar pentru că niște oameni presupuși gay au fost bătuți. Tot ce s-a întâmplat în relație cu organele de cercetare penală a fost mai mult decât indolență, a fost de-a dreptul favorizarea infractorului.” a adăugat M.C.
Timp de un an dosarul a fost ținut la poliție, cu justificarea că se căuta secția competentă să investigheze plângerea. Unul din agresorii identificați de victime a fost audiat abia la un an și jumătate de la comiterea faptei. Poliția nu a cerut în timp util nici măcar înregistrările camerelor de supraveghere din metrou.
La 5 ani după atac, Poliția a clasat investigația, întrucât se împlinise termenul de prescripție. Asociația ACCEPT a adus cazul în atenția CEDO, unde a beneficiat de sprijinul Coaliției anti-discriminare și de intervenția prin amicus curiae a Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki și ILGA-Europe, organizația la nivel european care militează pentru promovarea drepturilor LGBT.
