EXCLUSIV Proba zdrobitoare a DIICOT din „dosarul motorina” care a dovedit cum...

EXCLUSIV Proba zdrobitoare a DIICOT din „dosarul motorina” care a dovedit cum se fura şi 60% din combustibil la o cursă

0
DISTRIBUIȚI
locomotive timisoara 7
Furtul de motorină din locomotivele depoului Timişoara era la ordinea zilei. Foto Adrian Pîclişan

Ancheta DIICOT în dosarul furtului de motorină de la Depoul de locomotive din Timişoara a scos la iveală detalii importante despre modul în care acţiona reţeaua. Gestionarul şef Gheorghe Borza, cel în biroul căruia s-au găsit peste 100.000 lei şi peste 150.000 euro în locuinţele sale, a fost interceptat în timp ce discuta cu subordonaţii săi despre măsluirea consumului. În una dintre discuţii, Borza a dat ordin ca în loc de 453 de litri să treacă alimentarea cu 560 litri de motorină, iar în alt caz în loc de 1.100 – 1.350 litri.

Cum se trucau consumurile

Gestionarul şef a fost surprins în timp ce-şi dădea acordul ca din depou să fie furate trei butoaie a câte 60 de litri cu motorină, iar unui mecanic i-a cerut să lase uşile deschise şi să bage căldură în locomotivă pentru a-i creşte consumul pentru un control, chiar dacă afară erau 18 grade Celsius. Alte metode folosite erau mersul cu turaţie mai mare, accelerarea la vale sau mers în frânare la deal. Din declaraţiile celor audiaţi a reieşit şi mercurialul afacerilor cu motorină furată – Borza plătea mecanicilor între 0,8 şi 1 leu pentru fiecare litru de combustibil.


Motorina era vândută cu 2 – 3 lei litrul pe piaţa neagră. Pentru motorina sustrasă se foloseau diverse coduri – caserole, cofraje, prăjituri, în timp ce canistrele în care se căra combustibilul erau botezate „umeraşe” sau „costume”, în funcţie de capacitate.

Experimentul care a dovedit hoţia

Una din probele zdrobitoare ale procurorului DIICOT atunci când a cerut arestarea lui Borza, a liderului de sindicat Ioan Boloş, a contabilei şefe Florina Silaghi şi omului de afaceri Liviu Martin a fost rezultatul unui experiment judiciar realizat chiar a doua zi după descinderi. O comisie din cadrul CFR Călători a făcut o verificare la locomotivele care circulă pe traseele Timişoara Nord – Buziaş şi retur, Timişoara Nord – Jimbolia şi retur şi a constatat că au consumat efectiv 84 litri de motorină. Asta în condiţiile în care norma de consum aprobată de conducerea depoului din Timişoara este de 140 litri pentru aceste trasee. Altfel spus, în fiecare zi consumul era „umflat” cu aproximativ 60%.

Liderul de sindicat, naşul depoului de locomotive

Mecanicii audiaţi au declarat că, de fapt, depoul era condus de Borza şi de liderul de sindicat Boloş, şeful depoului Cristian Jigoria fiind considerat omul de paie al acestora. Unul dintre mecanici a declarat că în 2000 Ioan Boloş l-a somat să cotizeze lunar cu 50 de euro „pentru protocol, pentru a face intervenţii la Bucureşti în vederea menţinerii prestaţiilor de remorcare”. Un altul a povestit că, dacă nu se plătea, cei indisciplinaţi erau mutaţi pe locomotivele electrice.

Inclusiv şeful de depou Jigoria le-a dat anchetatorilor informaţii despre activitatea liderului de sindicat, acesta declarând că „odată cu angajările recente din cadrul depoului a auzit că liderul de sindicat Boloş Ioan ar fi primit de la candidaţi suma de aproximativ 2.000 de euro, precizând că nu a făcut parte din comisia de examinare şi s-a trezit cu noi salariaţi în curte, examenul fiind susţinut în cadrul regionalei”. Jigoria a povestit că au fost cazuri când a trimis propuneri de sancţionare a mecanicilor de locomotivă din sindicatul lui Boloş, dar de la regionala CFR au venit doar avertismente pentru cei vizaţi. Inclusiv şeful de depou a declarat că adjuncta sa, Alina Apostol, era condusă de fapt de liderul de sindicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.