Două zile de război după 22 de ani de liniște relativă: Azerbaidjanul...

Două zile de război după 22 de ani de liniște relativă: Azerbaidjanul anunță încetarea unilaterală a focului în Nagorno-Karabah

0
DISTRIBUIȚI

nagorno karabah militar arma

Azerbaidjanul a anunțat duminică o încetare unilaterală a focului în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, după izbucnirea vineri seara a celor mai intense lupte de la sfârșitul războiului în urmă cu 22 de ani, avertizând în același timp că va reacționa dacă forțele sale vor fi atacate, relatează AFP.

„Azerbaidjanul, dând dovadă de bunăvoință, a decis să înceteze unilateral ostilitățile”, a anunțat Ministerul Apărării, avertizând în același timp că facă forțele armene nu vor pune capăt „provocărilor”, atunci Azerbaidjanul „va elibera toate teritoriile ocupate de armeni”.

Sâmbătă seara, în momentul în care situația părea să se fi stabilizat, cele două părți implicate în conflict și-au anunțat pierderile în aceste lupte intense izbucnite în noaptea de vineri spre sâmbăta: 18 soldați armeni uciși și 12 militari azeri.


Fiecare parte a raportat de asemenea moartea unui civil. Azerbaidjanul a anunțat că unul dintre elicopterele sale a fost doborât.

Azerbaidjan și Armenia, două foste republici sovietice din sudul Caucazului, se află în conflict de la sfârșitul anilor 1980 asupra Nagorno-Karabah. Populat în majoritate de armeni, dar alipit Azerbaidjanului în epoca sovietică, Nagorno-Karabah a fost scena unui război ce a făcut 30.000 de morți și sute de mii de refugiați între 1988 și 1994. În pofida unui acord de încetare a focului în 1994, nu a fost semnat un tratat de pace, de-a lungul frontierei de demarcație având loc ciocniri armate în mod regulat, dar fără intensitatea consemnată în noaptea de vineri spre sâmbătă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.