Emil Kindlein, cântăreţul cu poeziile: „La noi în România, folk-ul e o...

Emil Kindlein, cântăreţul cu poeziile: „La noi în România, folk-ul e o poveste tristă, o şansonetă rusească“. Ce surprize pregăteşte artistul

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1134133746">

kindleinbun

Emil Kindlein pregăteşte un nou material discografic, care va purta numele „Corigent la limba română”. Albumul va ajunge în mâinile melomanilor sub formă de casetă şi vinil, iar pentru viitorul apropiat muzicianul care a iniţiat „cel mai mic festival din oraş” – Analog Mania – are de gând să scoată sub formă de vinil toate albumele sale de până acum.

Născut în 16 Iulie 1973, Emil Kindlein s-a apucat de muzică în perioada liceului, prima sa formaţie fiind numită Porcul Beat. „M-am apucat târziu, mă uitam la concerte şi vroiam să fac şi eu ca ei. Simţeam că atunci când ascult muzică, mă bucur. Nu ştiam să cânt la niciun instrument, dar împreună cu câţiva colegi am hotărât să facem o trupă care s-a numit Porcul Beat. Eram în clasa a IX-a şi am căzut de acord ca fiecare să meargă să înveţe un instrument. Evident, niciunul din colegii mei nu s-a dus, doar eu. Ţin minte că în acea vreme am văzut la televizor un tip cu o chitară şi cu o muzicuţă la gât. Cred că de atunci pendulez între rock şi funk, îmbin energia cu partea poetică“, îşi aminteşte Kindlein.

Chiar dacă de-a lungul carierei sale muzicale Emil s-a ales adesea cu particula de „folkist“, etichetarea aceasta nu îl caracterizează pe deplin. „La noi, în România, folkul este o poveste tristă, o şansonetă rusească. Şi asta pentru că de-a lungul timpului nu s-a permis să se inoveze în acest domeniu. În alte ţări există noutăţi în acest domeniu. Cred că am fost folkist în momentul în care în Timişoara nu se cânta deloc la chitară acustică. Folk-ul meu e foarte fuzionat, e energizat cu alte stiluri“, adaugă Kindlein.

Pe lângă activitatea sa muzicală, el a mai activat ca profesor de limba engleză, germană şi chitară şi este un înfocat colecţionar de ceasuri, pasiune moştenită de la bunicul său, Petru Kindlein, unul dintre cei mai cunoscuţi ceasornicari ai secolului XX, din Lugoj. Definirea drumului său muzical a fost presărată cu o serie de momente interesante, unul dintre acestea derulându-se în luna iunie a anului 1991, la primul festival de rock din ţara noastră, numit Rock 91. „Acela a fost un moment extraordinar. A fost Woodstock-ul românesc. Ne-am urcat pe tren toţi hippioţii din Timişoara. Pe tren toată lumea cânta. Eu aveam un caiet cu cântece scrise de mine, iar în jurul meu erau Saşi Vuşcan, Mirela Iacob şi alţii. Am repetat trei piese pe tren şi ne-am dus la scena festivalului, unde am vrut să le cântăm. Nu am cântat pe scenă, ci în jurul acesteia. A fost o încurajare pentru mine. Mai apoi am cântat cu Robert Nedelcu, care este un Syd Barett al României, un proiect avangardist. Noi am făcut muzică de dragul muzicii. Nu am făcut muzică să avem succes“, spune Emil Kindlein.

De-a lungul anilor timişoreanul a pus bazele unor proiecte ca Deocamdată, For Sale sau Emil Kindlein şi Daniel Silvian Petre, acesta din urmă obţinând marele trofeu al festivalului naţional de folk Om Bun, desfăşurat la Teatrul Notarra din Bucureşti. Printre discurile scoase de-a lungul anilor se numără şi un album realizat în baia unui aprtament de la bloc. „O înregistrare spectaculoasă am realizat-o în baia de serviciu de la bloc, pe care am transformat-o în studio. Am tras un disc în doi cântat deodată. Ţin minte că aveam un comp 586 la care i-am oprit şi vumetrele, pentru că altfel se bloca. Totul s-a întâmplat one take, dintr-o dată“, spune artistul.

Fiindcă este pasionat de sunetul analogic, Emil Kindlein şi-a pus în gând să scoată toate cele cinci discuri realizate până acum pe vinil. „Nu cred în cloud şi digital. Nu mai cred în consumatorul grăbit de muzică. Vreau să fiu pus în colecţiile ascultătorilor de muzică. Cei care ascultă pe CD sau fac download oricând îşi vor schimba preferinţele şi modul de viaţă. Sunt de acord cu noile tehnologii, dar vreau ca muzica mea să fie pe vinil. Ştiu că în România nu se ascultă viniluri. Vreau să las sub pat familiei 200 de discuri. Trupele încep prin a face ce vor şi sfârşesc prin a face ce vrea societatea şi casele de discuri.  Cele cinci viniluri vor apărea la o casă de discuri austriacă specializată pe casete şi viniluri“, spune artistul.

Înaintea acestei colecţii de viniluri, artistul îşi va lansa şi cel mai nou album al său care poartă numele de Corigent la limba română, care cuprinde piese realizate pe textele lui Ion Minulescu, care va cuprinde zece piese înregistrate mono, alături de Sergiu Cătană şi Irinel Cârlan. Lansarea acestui material discografic va avea loc în cadrul Studentfest-ului din acest an.

ek_034 [1280x768]„Scena locală din Timişoara este compusă din muzicieni care cântă şi muzicieni care cântă ca să-şi plătească facturile şi chiriile”

Alături de activitatea sa muzicală, Emil Kindlein a pus bazele unui proiect cultural numit Ambulanţa Culturală, care are multe acţiuni în pregătire, printre care şi amenajarea și retehnologizarea cabinei de proiecţie şi sunet a Casei Tineretului din Timișoara. Cabina de proiecţie cu cele două proiectoare de cinematograf IOR va fi reamenajată şi o serie de aparaturi din domeniul foto-film vor fi expuse în mobilier specific nou. De asemenea va fi instalat un laborator de prelucrare foto-film complet utilat. Vor fi expuse aparate audio care prezintă istoria înregistrărilor de la primele experienţe, la gramofon, la pick-up şi la banda magnetică. „Deschidem laboratorul de foto şi film din Casa Tineretului şi pregătim şi un atelier al meşteşugului. Festivalul Analog Mania va avea loc în acest an şi în Slovenia“, ne-a declarat Emil Kindlein.

Muzicianul timişorean a renunţat la cântările „de club“ de trei ani de zile şi consideră că scena muzicală locală este mult mai bună decât ceea ce se întâmpla în urmă cu zece ani în oraşul nostru. „Am renunţat la cântările de club acum trei ani. Mă simţeam ca un produs de consumat. Ideea aia, că după o săptămână de lucru oamenii ies în club, beau o bere în timp ce unii cântă. Eu nu vreau să fiu consumat aşa. A trebuit să inventez noi locuri de cântat şi experienţa a fost senzaţională. Încet – încet unii artişti înţeleg asta şi mă bucur să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu ei. Scena locală din Timişoara este compusă din muzicieni care cântă şi muzicieni care cântă ca să-şi plătească facturile şi chiriile. Există artişti putini care vor face şi vor cânta din suflet, indiferent dacă onorariile sunt mici. Nu dau vina pe scenă şi nici pe propietarii de cluburi. Eu ca artist, trebuie să influenţez o generaţie, fie că sunt pe stradă, fie că sunt în club. Oamenii din club vor să facă bani, nu artă. Totuşi, scena locală e mai bună. Acum zece ani nu găseai o urmă de boxă de cântat prin cluburi. Acum e mai bine. Onorariile au rămas însă tot acolo“, spune Emil Kindlein.

Acum trei ani, artistul timişorean a lansat o serie de microfoane, articole unicat realizate din argint după un concept original. Acestea sunt produsul unei tradiţii de familie care începe în anul 1929. Tehnologia realizării acestor bijuterii muzicale este încununarea experienţei a trei generaţii ce împleteşte meşteşugul de bijutier, tehnica electronică şi arta muzicală. Emil Kindlein a precizat că microfoanele sale sunt o premieră mondială, fiind făcute printr-un procedeu complex ce presupune o metodă tradiţională de creare a bijuteriilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.