Mii de manifestanți au pătruns în zona securizată a Bagdadului, inclusiv în...

Mii de manifestanți au pătruns în zona securizată a Bagdadului, inclusiv în clădirea parlamentului

0
DISTRIBUIȚI

bagdad revolta manifestatie irak

Mii de manifestanți au pătruns sâmbătă în Zona Verde a Bagdadului, iar unii dintre ei au început să distrugă clădirea parlamentului irakian, după ce deputații au respins un nou guvern, informează AFP.

Potrivit unui corespondent al France Presse, manifestanți furioși au pătruns în această zonă puternic securizată, unde sunt concentrate numeroase instituții ale țării, înainte de a reuși să ajungă în clădirea parlamentului.

Unii manifestanți au început să vandalizeze o parte a clădirii parlamentului, în timp ce alții strigau că „trebuie acționat pașnic” și încercau să limiteze distrugerile.

Manifestația de protest care se desfășura începând de sâmbătă dimineața în Zona Verde a degenerat după un nou eșec al parlamentarilor irakieni de a alege un nou guvern de tehnocrați, propus de premierul Haider al-Abadi.

Agitația a început la câteva minute după conferința de presă a influentului lider șiit Moqtada Sadr în orașul sfânt șiit Najaf.


Acesta a condamnat impasul politic în care se află Irakul, însă fără a le ordona susținătorilor săi să pătrundă în Zona Verde.

„Nu veți rămâne aici! Aceasta este ultima voastră zi în Zona Verde!”, a strigat un manifestant la parlamentari.

Situată în centrul Bagdadului, Zona Verde găzduiește, pe lângă clădirea parlamentului, palatul prezidențial și birourile premierului, precum și mai multe ambasade străine, inclusiv cea a SUA.

Sursa foto: photoshelter.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.