Mircea Cărtărescu, de vorbă cu timișorenii despre cel mai recent roman al...

Mircea Cărtărescu, de vorbă cu timișorenii despre cel mai recent roman al său

0
DISTRIBUIȚI
mircea cartarescu uvt
Mircea Cărtărescu în conferință la UVT. Foto: Codruța Oprean

Mircea Cărtărescu a discutat, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre ultimul său roman, „Solenoid”, în cadrul unei conferințe moderate de Mircea Mihăieș. Sala Aula Magna “Ioan Curea” a universității a fost plină nu numai de profesori și studenți, dar și de oameni care nu fac parte din mediul universitar dar au fost interesați de eveniment, iar Cărtărescu a discutat despre „Solenoid”, dar și despre subiectul literaturii în general și meseria de scriitor.

Mircea Cărtărescu, despre romanul său și numarul de pagini

Autorul a apărat lungimea romanului său, aspru criticată de anumiți critici literari care spun că daca romanului „Solenoid” i s-ar tăia 500 de pagini din cele aproape 900 pe care le are, nu s-ar simți nici o diferență.


Răspunsul lui Cărtărescu la această critică a fost că „în 90% din cazuri un roman uriaș este o pierdere de vreme și pentru autor și pentru cititor, însă există cărți care nu pot fi rezumate decât în exact același număr de cuvinte cât are. Poate câteva pagini într-adevăr, ar putea lipsi din această carte, dar daca ar lipsi 500 de pagini, romanul Solenoid nu ar mai fi Solenoid. Asta pentru că însăși dimensiunea unei cărți reprezintă o figură de stil care nu este întâmplătoare. Nu este întâmplător că Pâlnia și Stamate, un roman absurd al lui Urmuz, are patru pagini și jumătate, iar Război și Pace are 1.500 de pagini. Este vorba de faptul că anumite lucruri nu pot fi spuse decât într-un anumit număr de pagini”.

Mircea Cărtărescu a mai dezvăluit că personajul principal al romanului este un alter-ego al său. Iar dacă cititorul are răbdare, dupa primele 250 de pagini ale Solenoid-ului are loc o scenă care a avut loc cu adevărat în viața sa, dar privită în oglindă, iar de aici începe cu adevărat acest roman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.