O pledoarie pentru decență în Timişoara

O pledoarie pentru decență în Timişoara

2
DISTRIBUIȚI

loredana codrut

Acum câţiva ani în Timişoara se petrecerea o chestie blamată de multă lume. Colterm dădea căldură până în luna mai. Şi când spun căldură nu mă refer la amorţeala asta de curge acum pe ţevi, cu care în baie caloriferul e rece. Ce să mai, toata casa e rece. Rece ca dracu. E cald aşa, când ai ajuns de afară, dar dacă stai cinci minute devine un cavou.

Am înţeles raţiuni legate de economie, am înţeles că trebuie să oprim căldura, deşi afară e frig şi, chiar şi când e soare, el bate doar pe o parte a blocului. Asta chiar daca şi în apilie achiţi 280 de lei cheltuieli pe o grasonieră. După părerea mea, vechiul sistem în care stăteai cu geamul deschis din cauza căldurii era net mai bun, dar cu el nu ne lăudam că am menţinut preţul gigacaloriei. Căci, să fim serioşi, nu s-a menţiunt nimic. Aud nenumăraţi oameni din zona mea care se plâng că iarna au calorifere pe jumate reci. Să fie toate stricate? Să fim noi idioți? Sau totuși în Timișoara anilor 2016, 2015 și 2014 nu se mai dă căldura din alți ani?

Și, uite așa, mi-am dat seama că, de fapt, din punctul meu de vedere, orașul ăsta are nevoie nu de un primar care face festivaluri cu flori și care ne arată poze cu Piața Libertății.


Drept să vă spun, mă doare în cot de canapeaua de mușchi din Piața Operei, de cum arată Parcul Justiției și de cum s-a reabilitat centrul istoric. Pentru că eu nu locuiesc acolo. Eu merg zi de zi acasă, unde mai nou e frig ca naiba. Și da, merg cu tramvaiele alea pline de hoți. Și, da, cred că Timișoara merită un primar care să poată lua măsuri pentru ca lunile septembrie și aprilie să nu mai fie prilej de jale pentru abonații Colterm. Un primar care să priceapă că el e pe alte orbite când din Mercedesul de la Retim crede că e normal ca noi să fim furați în tramvaie, un primar care atunci când îi pun o întrebare în calitate de jurnalist să poată să îmi dea un răsuns decent, nu să mă insulte pentru că probabil e țâfnos că o fi dormit prost. Un om dominat de bun-simț și de maniere, nu un sclav al mofturilor și al dorinței de a fi adulat.

NU visez parcări supraetajate sau șapte mall-uri. Nu, vreau ca Timișoara să aibă un aspect unitar. Vreau asfalt şi trotuare în toate zonele, nu doar în centru, vreau mai puţini bochetari pe străzi, vreau decență și competență de la angajații din Primăria Timișoara și vreau ca Maiestatea Sa, oricum s-ar numi el, acest primar, să nu se mai poarte ca un tip pe care l-ai întrerupt de la înfulecat de gogoși spunându-i niște lucruri care, dacă nu sunt laude la adresa lui, sunt nesemnificative, iar tu eşti prost.

Iar acum, la final, adevăratul interes al administraţiei Robu pentru Timişoara sună aşa: viceprimarul Traian Stoia demis, neînlocuit de o lună şi viceprimarul Dan Diaconu în concediu, căci, la dracu, la PNL e campanie electorală, şi numai Robu în goana după bazine olimpice a uitat că Dan i-a făcut toată campania electorală din 2012. Dan şi PSD Timiş.

2 COMENTARII

  1. La fostul primar in 3 mandate n ai avut curaj sa ceri¨,si atunci au fost boschetari chiar mai multi si se fura din tramvaie si din magazine de acum 15 ani ,pana acum unde ai trait.

  2. Si eu locuiesc la bloc. Ma mira acest articol deoarece la noi in apartamente este caldura (de la Colterm) nu amorteala, caldura efectiv, dar locatarii au hotarat sa investeasca in confortul lor astefel ca majoritatea am schimbat caloriferele si s-au inlocuit tevile in tot blocul de la racord pana la ultimul etaj (tevi din cupru) investitia s-a facut acum 10 ani. In plus am optat pentru repartitoare de caldura asa ca fiecare isi lasa caldura dupa cum se simte bine sau il lasa buzunarele.
    Si ca fapt divers am o prietena care lucreaza la Colterm si care mi-a spus ca mai lucreaza in ture doar pana in 15 mai zi la care daca temperaturile cresc se va intrerupe caldura.
    Deci stimata doamna pana in 15 mai ar trebui sa aveti caldura in apartament.
    Eu va recomand sa intrebati administratorul sau un vecin de bine daca nu cumva au inchis din proprie initiativa agentul termic la intrerea in bloc (racord), pentru economie desigur.
    Cu stima …

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.