Satul rupt de lume, unde ca să ajungi trebuie să urci pe...

Satul rupt de lume, unde ca să ajungi trebuie să urci pe o scară de lemn. Vezi imagini SPECTACULOASE din localitatea izolată FOTO

0
DISTRIBUIȚI

12. scarile

Comuna cărăşeană Cornereva, aflată în rezervaţia naturală Domogled – Valea Cernei, într-o zonă socotită drept una dintre cele mai frumoase din România, are în componenţa sa nu mai puţin de 40 de sate, unele izolate pe crestele munţilor, altele ascunse în văi, dar complet rupte de ceea ce omul contemporan numeşte lumea civilizată. Câteva cătune de munte, fiecare cu câte 10-20 de case, sunt legate între ele prin poteci bătătorite de pe care se pot vedea Munţii Mehedinţi şi Godeanu, precum şi Munţii Cernei şi valea râului. Din loc în loc se află câte o bancă de lemn pentru drumeţii care vor să-şi tragă sufletul sau rugăciuni, binecuvântări şi îndemnuri spre credinţă în Dumnezeu, încrustate de localnici pe câte o scândură aşezată de-a lungul cărării. Peisajul îţi taie respiraţia în orice anotimp dar iarna drumul e aproape imposibil de străbătut chiar şi pentru locuitorii de pe munte, învăţaţi cu greul, aşa încât sunt nevoiţi să-şi facă din timp provizii pentru lunile în care stratul de zăpadă depăşeşte un metru şi toate drumurile sunt blocate. Cei aproximativ 130 de oameni care trăiesc în aceste locuri aproape neştiute, bătrâni, tineri şi copii, coboară tot pe poteci până în şoseaua asfaltată care merge spre Băile Herculane iar pentru cei care locuiesc în satul Scărişoara, au construit un drum ingenios şi deopotrivă spectaculos pentru a scurta drumul.

14. la scarisoara

Satul cu scară

Pe drumuri extrem de pitoreşti, cu vederi panoramice superbe, păduri, poieniţe sau stânci abrupte se poate urca la Ţaţu, Scărişoara, Ineleţ, Prisăcina sau Dobraia. Urcuşul spre Ineleţ e mai domol, poteca urcă prin poieniţe şi păduri, pe lângă izvoare de munte. La un moment dat, o casă construită pe un perete de stâncă îţi arată că eşti pe drumul cel bun. Puţin mai încolo se zăreşte minunata panoramă a Munţilor Mehedinţi, dar până în sat mai e de mers. Locuitorii din Scărişoara au găsit o metodă originală pentru a nu mai face un ocol de câţiva kilometri prin Ţaţu sau Ineleţ pentru a ajunge din şosea la casele lor suspendate pe munte, la aproximativ 1.000 de metri altitudine. Din şosea porneşte o potecă de munte iar după aproximativ jumătate de oră de urcat, drumul continuă pe o scară de lemn care face mai uşoară trecerea peste stânci. Scările, din lemn de salcâm, sunt alcătuite din patru bucăţi, fiecare de aproximativ 20 de metri lungime, prinse cu cuie de pereţii stâncilor iar din loc în loc au fost fixate bârne care ţin loc de parapeţi, căci pe o parte e stânca iar pe cealaltă, prăpastia. Ele au fost făcute de localnici în urmă cu aproape jumătate de veac şi pe aici îşi transportă şi astăzi o parte din lucrurile necesare traiului, care nu se găsesc în sat. De la capătul scărilor până în sat mai sunt de mers în jur de patru kilometri, printr-o pădure. Drumul e folosit atât de tineri cât şi de vârstnici, căci sunt oameni de munte, deprinşi cu greutăţile. La capătul acestuia apar cele câteva case din piatră şi lemn care alcătuiesc Scărişoara, locul în care oamenii duc o viaţă de-a dreptul patriarhală şi unii mai poartă opinci.

O lume în care banii nu contează

Între casele fără gard se află livezi, păşuni, ba chiar dealuri şi păduri, câteva case au generatoare cu benzină şi curent electric dar cei mai mulţi se mulţumesc cu lumina opaiţului. Păşunile au iarbă bună, oamenii cresc porci, vite, păsări, pâinea se face în casă iar verdeţurile şi legumele se cultivă în grădină. În această lume arhaică banii au prea puţină însemnătate, oamenii se ajută între ei prin străvechiul schimb în natură, uleiul, zahărul sau făina sunt aduse de negustorii locali la şosea, unde locuitorii munţilor coboară pe scările de lemn cu desaga plină cu miere, brânză, ouă, fructe de pădure, nuci şi alte produse din gospodărie, care nu se mai găsesc în magazinele de azi, şi fac trocul. Un litru de ulei valorează două kilograme de nuci sau pentru un kilogram de nuci primeşti la schimb un pachet de zahăr sau două kilograme de făină. Brânza sau caşul sunt, şi ele, produse căutate pentru schimb. Doar turiştii care se abat pe-aici mai cumpără de-ale gurii din gospodăriile ţăranilor. Pentru provizii mai serioase, aprovizionarea se face pe poteca ocolitoare, cu ajutorul cailor şi măgarilor. Mulţi însă nu au mai părăsit satul de ani de zile şi sunt rupţi complet de tumultul vieţii moderne.

În grija lui Dumnezeu
Nu există nici un fel de instituţii care să reglementeze viaţa oamenilor de la munte, dar nici vreun medic.


Când cineva se îmbolnăveşte e tratat cu leacuri băbeşti , iar dacă fierturile din ierburi nu sunt de ajutor, bolnavul e legat cu frânghii de o targă improvizată şi coborât pe scări, peste dealuri şi stânci, până la şosea. O biserică micuţă şi cimitirul sunt doar la Scărişoara iar când cineva îşi dă sufletul într-un cătun învecinat e dus tot cu targa, prin pădure, şi doar la biserică e pus în coşciug pentru a fi îngropat.
Pentru oamenii din munţi s-ar putea face un drum asfaltat, nu mai lung de 15 kilometri pentru toate cătunele, a existat şi o ofertă germană care se angaja să suporte cea mai mare parte a investiţiei pentru racordarea la curent electric, dar nici un guvern nu a fost interesat să sprijine aceste proiecte, considerând, probabil, că numărul alegătorilor nu merită efortul. Oamenii cătunelor din munţi se află doar în grija lui Dumnezeu.
Surse foto: areyouready.ro, ghiduri-turistice.info, hailabord.ro, dantautan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.