Zeci de cartușe de țigări de contrabandă, confiscate de jandarmii timișoreni. Unde...

Zeci de cartușe de țigări de contrabandă, confiscate de jandarmii timișoreni. Unde au găsit „marfa”

0
DISTRIBUIȚI

Foto BI 34 (2)

Două dosare penale întocmite şi aproape 600 de pachete de țigări de contrabandă au fost ridicate de către jandarmii Grupării Mobile din Timişoara, pe timpul desfăşurării unei acţiuni punctuale pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile, în zona pieţei George Coşbuc din municipiul Lugoj. Totul s-a întâmplat joi. Jandarmii timișoreni au observat un bărbat şi o femeie care comercializau ţigări de contrabandă.

Foto BI 34

Bărbatul, Mihai L., 31 de ani, din Lugoj, a fost depistat în timp ce scotea din portbagaj câteva pachete de ţigări.


La controlul autoturismului, jandarmii au găsit în portbagaj nu mai puţin de 576 de pachete de ţigări de contrabandă care au fost ridicate în vederea confiscării. Gabriela – Alina I., 39 de ani, avea asupra sa 117 pachete de ţigări.

„Ambele persoane au fost conduse la sediul unităţii de jandarmi unde întreaga cantitate de 11.520 de ţigarete de contrabandă a fost ridicată în vederea confiscării, pe numele celor doi, fiind întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau comercializare de produse de contrabandă, dosar ce va fi predat pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Cu această ocazie, aducem la cunoştinţa cetăţenilor faptul că atât vânzarea cât şi cumpărarea de produse de contrabandă se pedepsesc conform prevederilor legale în vigoare, iar acţiunile de acest gen vor continua în toată zona de competenţă teritorială a Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara”, transmite Nicolae Bocancă, purtătorul de cuvânt al jandarmilor timișoreni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.