ACS Poli răsuflă ușurată măcar o săptămână: cazul Ianis Zicu, AMÂNAT la...

ACS Poli răsuflă ușurată măcar o săptămână: cazul Ianis Zicu, AMÂNAT la FRF! Vezi de ce timișorenii nu au fost pedepsiți acum

0
DISTRIBUIȚI
acs poli tg  (2)
Ianis Zicu își mai așteaptă restul banilor de la ACS Poli

Timișorenii mai au o speranță la salvare după ce lovitura probabil decisivă putea veni azi de la comisiile federale. Ianis Zicu trebuia să primească până la amiază suma de 20 de mii de euro, restanțele către jucător din primele luni ale anului, altfel bănățenii erau depunctați.


ACS Poli a fost ajutată din nou cu o sumă pentru a ajunge la o înțelegere cu machidonul, deocamdată pentru amânarea deciziei cu o săptămână.

Comisia de Disciplină a FRF a luat azi act de noua înțelegere dintre Zicu și bănățeni și nu a pus în aplicare sentința CNSL. Conform surselor noastre o persoană apropiată clubului a virat cei 7.500 de euro pentru ca fotbalistul de 32 de ani să fie de acord cu prelungirea termenului de plată. După cum se știe clubul a mai fost ajutat în trecut cu sume de bani de către impresarul Cristea Opria, cel care chiar i-a adresat reproșuri lui Ianis Zicu.

Cazul Zicu vs. ACS Poli a fost amânat pentru data de 25 mai, atunci când lucrurile ar putea fi mai clare și în privința șanselor de supraviețuire ale echipei. În acea zi bănățenii au programată intermediara de la Voluntari, în penultima etapă. Duminică timișorenii au mai întâi un duel devenit crucial, contra celor de la Botoșani, pe teren propriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.