Avocat trimis în judecată pentru înşelăciune. Cum a păcălit instanţele din Timișoara

Avocat trimis în judecată pentru înşelăciune. Cum a păcălit instanţele din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

scales-of-justice-gavel_4

Un avocat din Baroul Timiş a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru înşelăciune. Procurorii îl acuză pe avocatul Adrian Gociu de faptul că „în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a depus în trei  dosare înregistrate pe rolul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Timişoara mai multe chitanţe ce atestau plata taxelor de timbru, sustrase din alte dosare deja soluţionate, cu scopul de a induce în eroare  instanţa cu privire la achitarea taxelor de timbru. Într-unul dintre dosare, care a parcurs faza de judecată în fond şi în apel, chitanţele depuse de inculpat au fost în cuantum de 1000 de lei, instanţa fiind indusă în eroare în ceea ce priveşte plata taxei de timbru în această cauză.


Cu privire la această sumă persoana vătămată, Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 550 lei  reprezentată de procentul de 55 % din cuantumul taxei de 1000 lei care se face venit la bugetul local”.

În alte două dosare, deja soluţionate, avocatul a depus chitanţe luate din alte cauze deja soluţionate sumele reprezentând taxele de timbru de 11.655,78 lei şi respectiv 312 lei, aici anchetatorii stabilind că au fost doar tentative. Adrian Gociu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată -trei acte materiale, din care unul în formă consumată şi doua în forma tentativei, urmând ca dosarul să fie judecat de Curtea de Apel Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.