„Cascadorie” pe șosea, în apropiere de Timișoara. Care a fost cauza accidentului

„Cascadorie” pe șosea, în apropiere de Timișoara. Care a fost cauza accidentului

0
DISTRIBUIȚI

13151917_1173594086038922_5014065863966953714_nAccident spectaculos, dimineața aceasta, lângă Timișoara: o șoferiță, care din fericire a scăpat nevătămată, s-a dat peste cap cu mașina încercând să evite o căprioară care a ajuns pe carosabil.

Detașamentul 1 Pompieri Timișoara a fost solicitat în această dimineață pentru a interveni la un accident rutier produs la ieșirea din Timișoara spre Arad, pe DN 69.


„La sosirea la fața locului s-a găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, conducătorul auto, o femeie de 60 de ani, al autoturismului fiind deja scos de către alți participanți la trafic și predat echipajului SAJ prezent la fața locului, pentru acordarea primului ajutor medical și transportul la spital.

accident

Echipajul de pompieri a deconectat bateriile autoturismului și a asigurat măsurile PSI specifice, pentru evitarea altor evenimente neplăcute”, transmit reprezentanții ISU Banat.

Polițiștii timișeni arată că accidentul a avut loc după ce femeia a încercat să evite impactul cu animalul care îi apăruse în față pe carosabil, mașina ieșind în decor și rostogolindu-se. „În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale”, transmit polițiștii.

Sursa foto: ISU Banat

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.