Evenimente faine de care n-a auzit nimeni

Evenimente faine de care n-a auzit nimeni

0
DISTRIBUIȚI

zv

Timişoara Rocks. Şi nu numai, căci în ultima vreme avem parte de o sumedenie de festivaluri, întâmplări faine, evenimente puse la cale de oameni frumoşi. Se întîmplă multe lucruri, unele chiar interesante. Şi (ne)promovare. La capitolul ăsta, unii sunt paraleli. Desigur, nu s-a născut nimeni „şăf” de marketing, dar ar fi foarte frumos ca atunci când nu te pricepi la un lucru să ceri sprijinul unui specialist în acel domeniu.

Unii au impresia că promovarea unui eveniment se face cu un simplu anunţ de concert dat pe Facebook. Alţii consideră că un afiş A4 lipit aiurea prin oraş e „the best promotion you can get”. Alţii apelează la fel şi fel de stratategme. Care au sau nu efect. În vremurile actuale, promovarea unui eveniment nu mai e deloc o treabă de amatori şi ca atare ar trebui făcută de oameni care se pricep.


Într-un scenariu ideal (era să scriu normal, dar hei, trăim în România) rolul oficialităţilor locale, printre altele, este acela de a distribui bănuţi. Pentru profesionişti care ştiu să facă evenimente. Rolul unei agenţii de impresariat este să aducă artişti. Cei care se ocupă de scenă şi lumini sunt alţii. Aţi prins ideea. Iar cei care se ocupă de mediatizarea evenimentului ar trebui să fie alţii. Care se pricep. Sau au habar. Din păcate, la acest capitol, de multe ori lucrurile se desfăşoară alandala. Sar din schemă unii dintre cei enumeraţi mai sus, pe principiul „lasă că merge şi aşa“.

Zilele trecute, la Filarmonică a avut loc un concert cu Lucian Ban şi Mat Maneri. Acesta din urmă, un om nominalizat în 2006 la premiul Grammy pentru „Cel mai bun album de muzică alternativă”. Un muzician recunoscut drept unul dintre cei mai creativi muzicieni de jazz de azi, un adevărat „copil nebun” al avangardei americane. Din cauza nepromovării aşa cum trebuie a evenimentului, numărul celor prezenţi în sală a fost ridicol de mic. Undeva de numărul zecilor. Nu e deloc un caz singular, e doar unul din evenimentele recente care a fost „sabotat“ de nepăsarea celor care l-au organizat.

După cum e lesne de ghicit, faza asta cu promovarea amatoricească se întâlneşte mai ales în domeniul evenimentelor organizate de instituţii de stat. Ceilalţi, cei care fac evenimentele astea „pe barba lor“ au învăţat lecţia şi nu-şi permit să dea rateuri la acest capitol. Până când omuleţii respectivi nu vor lua ceva măsuri în acest domeniu, se prea poate să mai avem parte de alte evenimente faine de care n-a auzit nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.