Petre Grigoraș, după remiza cu Craiova: ”Atât am putut”. Ce părți pozitive...

Petre Grigoraș, după remiza cu Craiova: ”Atât am putut”. Ce părți pozitive a văzut tehnicianul lui ACS Poli

0
DISTRIBUIȚI

acs poli craiova (19)

ACS Poli a obținut doar un punct în fața Craiovei și a rămas pe locul 13 în Liga I. Tehnicianul Petre Grigoraș a încercat să vadă și partea pozitivă a jocului de azi: bănățenii au recuperat touși un punct față de Voluntari. Antrenorul timișorenilor a recunoscut totodată că CSU a fost superioară în această seară.

”Partea plină e că ne-am apropiat, dar la două puncte de Voluntari. Știam că vom întâlni o echipă bună. Am încercat cât am putut, băieții au încercat și ei să tragă, am încropit un prim 11 și să adunăm pe bancă. Sunt extrem de multe absențe. Și jucătorii mai tineri poate au altă potență fizică. După ce am luat un gol destul de copilăresc pe finalul reprizei, greșeală destul de mare la nivel de Liga I. Ei puteau să înscrie în urma unor faze mai clare, am reușit să revenim după pauză, dar nu ne-am putut bucura mult.


Și-au creat mari ocazii. În sfârșit a apărut o bucurie, Smaranda ne-a ajutat, e prima dată când spun că portarul ne-a ajutat. Pe final de meci puteam da lovitura, dar a fi fost nedrept. Craiova a fost echipa mai bună. A jucat un fotbal combinativ. Am încercat și atât am putut”, a declarat Petre Grigoraș.

”Mai sunt patru etape, cu șansă, neșansă putem ajunge la baraj… Mai sunt jocuri, avem și pe terenul Voluntariului meci. Mi-a părut bine că azi au avut ei jucătorii o discuție, s-au îmbărbătat, au încercat să se unească, cred că mai mult nu se poate acum. Cuvinte prea frumoase nu au fost la pauză, dar sunt discuții care rămân în cabină, cert e că au avut efect pentru startul reprizei. Nu a fost suficient. Trebuie să ne agățăm de fiecare punct până la final. Mai e o perioadă foarte scurtă”, a precizat Grigoraș despre atmosfera de la ACS Poli. Gazdele speră să mizeze pe Nimely la Ploiești, după ce lista accidentărilor s-a tot mărit.

Oltenii se gândesc la Europa

Motivația celor de la CSU Craiova se poate explica prin faptul că echipa din Bănie poate prinde Europa chiar și din play out, de pe locul 7. „E greu să-mi găsesc cuvintele după un asemenea joc. Suntem o echipă care încercăm să jucăm. Din păcate, cred că azi am pierdut două puncte, cel puţin prin prisma ocaziilor avute. A fost lipsa de concentrare şi forma bună a portarului. Îi doresc succes lui Grigoraş, fostul meu coleg, îmi doresc ca Timişoara să scape de retrogradare. Egalul nu ajută pe nimeni, din păcate asta este, atât timp cât a fost fotbal frumos, e bine pentru public”, a spus Victor Naicu, ”principalul” lui CSU Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.