Societatea Timişoara caută observatori pentru alegerile locale. Cum te poţi înscrie

Societatea Timişoara caută observatori pentru alegerile locale. Cum te poţi înscrie

0
DISTRIBUIȚI

alegeri

Timişorenii care doresc să se asigure că scrutinul din 5 iunie se desfăşoară conform legii şi că nimeni nu va încerca să fraudeze voturi în favoarea unui partid pot deveni observatori la alegerile locale prin care urbea de pe Bega va avea un nou primar şi noi consilieri locali. Societatea Timişoara a anunţat că „persoanele care doresc să participe la monitorizarea alegerilor locale din 5 iunie 2016 pot fi acreditate ca observatori interni din partea Societăţii Timişoara.Cererea de acreditare şi declaraţia pe proprie răspundere semnată în original, al căror model se găseşte pe www.societateatimisoara.ro, împreună cu copia cărţii de identitate trebuie să ajungă la sediul din Timişoara, str.Goethe, nr.2, jud.Timiş, până la data de 27 mai 2016.


Documentele vor fi trimise şi în format electronic la adresa de e-mail observator.alegeri@gmail.com. Acreditările sunt valabile la toate secțiile de votare din județ sau din municipiul Bucureşti”.

Vă reamintim că nu mai puţin de 11 candidaţi au intrat în cursa pentru Primăria Timişoara. Deşi şeful Consiliului Judeţean Timiş se va alege dintre consilierii judeţeni în urma consitituirii unei majorităţi, lupta se va da între PNL, PSD, UNPR şi PMP Timiş care vor intra în cursă cu Alin Popoviciu, Sorin Grindeanu, Titu Bojin şi Roxana Iliescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.