Timișorenii, chemați la protest în scandalul dezinfectanților diluați din spitale: „Ne-am săturat...

Timișorenii, chemați la protest în scandalul dezinfectanților diluați din spitale: „Ne-am săturat de corupție”. Când are loc

0
DISTRIBUIȚI

salon spital

Timișorenii au de gând să iasă în stradă, după seria de dezvăluiri scandaloase în cazul Hexi Pharma, companie care este acuzată că a vândut în spitale dezinfectanți diluați de zece ori, la prețuri de zece ori mai mari decât cele de achiziție. Acțiunea de protest „Timișoara – Haideți să facem ceva!” are loc în această seară, de la ora 19.00, în Piața Operei.

Protestatarii doresc ca Ministerul Sănătății să realizeze o anchetă obiectivă în acest caz.


Asta după ce ministrul a comunicat, miercuri, că în urma controlului efectuat în spitalele românești s-a ajuns la concluzia că „doar 5% dintre probele recoltate sunt neconforme. Pacienții sunt în siguranță”.

„În momentul declanșării anchetei, patronul Dan Alexandru Condrea a cerut să fie testată eficiența apei lui de ploaie, nu concentrația din bidoane. Autoritățile au executat ce a cerut Condrea. Sistemul s-a controlat singur și a ieșit bine la control. Da, e vorba de acel sistem care, de ani de zile, atentează la sănătatea și la viețile noastre. De ce e sistemul mai disperat ca oricând? Pentru că Dan Alexandru Condrea nu e decât unul din brațele caracatiței uriașe care suge banii din bugetul Sănătății românești”, transmit organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Inițiatorii acțiunii de protest îi încurajează pe timișoreni să iasă în stradă pentru că „în țara noastră, se poate întâmpla orice. Pentru asta, nu trebuie decât ca noi să tăcem și să nu facem nimic. Haideți să nu mai tăcem! Să ieșim în stradă și să le cerem socoteală. Să cerem răspunderea Ministerului Sănătății și o anchetă obiectivă. Să mobilizăm cât mai multă lume pentru a transmite clar că ne-am săturat de corupția și de combinațiile lor!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.