Bănățenii au dovedit că au inimă bună. Vezi câţi bani s-au strâns...

Bănățenii au dovedit că au inimă bună. Vezi câţi bani s-au strâns în urma concertelor Timișoara Gospel Project

0
DISTRIBUIȚI
Timisoara Gospel Project 2016
Timişorenii au donat bani în scop caritabil

În week-endul care a trecut, concertul „Songs of Deliverance” a umplut din nou în două seri consecutive sala Filarmonicii „Banatul”. Conform mai multor voci din public, Timișoara Gospel Project 2016 a fost cea mai reușită, mai așezată și mai profundă ediție.

Spectacolul și-a atins și scopul caritabil, pentru că la cele două reprezentații s-a strâns de la public suma totală de 13.525 de lei, la aceștia adăugându-se o donație de 4.000 de lei direct în contul Centrului de Îngrijire Paliativă „Casa Milostivirii Divine”, de către o firmă care a dorit să rămână anonimă. Asociația Culturală TGP mulțumește public tuturor celor care s-au implicat în orice fel în Timișoara Gospel Project, ediția a XII-a.


Foarte mulți oameni au contribuit, au dat o mână de ajutor și au lucrat împreună și, cum spunea un om de radio în interviul cu dirijorul, acest eveniment cu totul special a fost co-creația tuturor celor implicați, dirijor, cor, formație, soliști, echipă de organizare, parteneri, parteneri media, sponsori, colaboratori, susținători, public.

„Mulțumim spectatorilor care au venit, ne-au susținut, ne-au aplaudat furtunos, au cântat cu noi, s-au bucurat cu noi, iar la finalul concertului au donat bani pentru o cauză bună. Îi mulțumim carismaticului, curajosului și vizionarului dirijor german Dominic Samuel Fritz că a inițiat acest proiect ieșit din comun, care a devenit un fenomen muzical unic și totodată reprezentativ pentru spiritul Timișoarei, de armonie între etnii si confesiuni si unitate in diversitate. Mulțumim artiștilor excepționali din band, Eduard Bogdan, Cornel Olar, Paul Iancu, Sergiu Cătană și Petre Ionuțescu, care au cântat pro bono și ne-au facut pe noi, coriști amatori, să ne simțim și noi artiști preț de două concerte și în al nouălea cer pentru șansa de a fi pe aceeași scenă cu niște profesioniști cu muzica în sânge. Mulțumim tuturor coriștilor care s-au aruncat cu pasiune și entuziasm în aventura muzicală TGP 2016, felicitări și multumiri soliștilor din cor, unii cu cariere de soliști deja lansate, Alexandra Giuca, Ana Kui, Vadim Crușcov, Mona Șianțiu, Cornelia Sărăcuți și Carmen Popa“, au declarat organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.