Bătrânețea și majoritatea PSD – UNPR pentru CJ Timiş, motive ca liderii...

Bătrânețea și majoritatea PSD – UNPR pentru CJ Timiş, motive ca liderii ALDE Timiș să îi insulte pe Titu Bojin și Viorel Matei. Cum le răspunde conducerea UNPR

0
DISTRIBUIȚI

alde marian cucsa

Alianța PSD-UNPR pentru conducerea Consiliului Județean Timiș naște nemulțumiri în rândul membrilor ALDE Timiș. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Traian Stancu, candidatul ALDE pentru Consiliul Județean Timiș, Ion Davițoiu copreședinte ALDE Timiș ales consilier județean și secretarul formațiunii Marian Cucșa au făcut o serie de comentarii acide pe tema alianței pentru majoritatea din CJT, conform căreia președinte ar urma să fie Sorin Grindeanu de la PSD și cei doi vicepreședinți Titu Bojin și Viorel Matei de la UNPR.

Cum atacă ALDE alianţa PSD-UNPR pentru CJ Timiş

Ion Davițoiu a declarat că „referitor la negocierile care s-au făcut între UNPR și PSD, noi, cei doi consilieri județeni și partidul, nu agreăm această variantă, întrucât cel mai bine era ca UNPR să ia un singur vicepreședinte și nu amândouă posturile. Noi nu suntem de acord cu această propunere, lucrurile mai sunt încă în discuție încât nu s-a încheiat validarea consilierilor județeni, dar noi nu agreăm această variantă”.

Ceva mai acid a fost Traian Stancu, cel care este mandatat de ALDE să ocupe postul de vicepreședinte al CJT.


„Ca să fie clar, ALDE Timiș are un singur protocol local cu PSD pentru comuna Șag, semnat atât de noi cât și de ei. De aici încolo urmează discuții pentru consiliile locale din teritoriu. Legat de CJ am avut o primă întâlnire cu PSD și chiar cu reprezentanții UNPR, am fost invitat la o cafea de către ei, în care am exprimat poziția clară că noi nu avem nicio înțelegere. (…) Întinerirea CJ nu o putem face cu Matei și Titu Bojin, îmi pare rău. Noi nu negociem cu UNPR, noi avem protocol cu PSD”, a spus acesta. Marian Cucșa a explicat că el, Stancu și Davițoiu au fost mandatați de copreședintele interimar al ALDE Timiș, Teodor Meleșcanu, pentru a purta negocieri legate de alianțe.

Cucșa a conchis că „ALDE va vota președinte la CJT Sorin Grindeanu. În ceea ce privește vicepreședinții încă purtăm discuții. (…) Cei de la UNPR nu au nicio legitimitate să ceară două posturi de vicepreședinte. Să fii președinte de consiliu județean și să iei 6% e un semnal că ar trebui să te retragi”.

Care este poziţia UNPR

În vreme ce șeful PSD Timiș, Sorin Grindeanu, nu a putut fi contactat pentru a da declarații, liderul UNPR Timiș, Ion Răducanu a fost tranșant și a comentat că „în caz că unii nu știu matematică, 16 consilieri PSD cu trei UNPR înseamnă o majoritate de 19 cu care putem impune președinte și cei doi vicepreședinți UNPR fără votul ALDE”. În ceea ce privește discuțiile legate de vârstă, Răducanu le-a recomandat memulțumiților de la ALDE să vadă „câți ani au lideri importanți ai ALDE precum Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleșcanu sau Varujan Vosganian”.

Nici Bojin nu s-a lăsat mai prejos și a spus că „eu deocamdată sunt activ, nu sunt pensionar ca domnul Stancu. Dacă domnia sa a uitat de acest statut pe care îl are, îi reamintesc eu. Dacă ALDE ar fi avut șase consilieri și cu ajutorul lor făceam o majoritate de 25 de consilieri, avea sens să discutăm de o alianță. Însă câtă vreme cu sau fără ei nu avem decât majoritate simplă, nu are niciun sens să avem trei partide în alianța pentru CJT, căci sunt de ajuns UNPR și PSD, două partide serioase”.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.